Un volum de o iubitoare frumusețe, adânc și plin de seva trăirii. Pentru fiecare dintre noi nu doar un îndemn, ci și dovada că se poate trăi străjuirea minții ca exercițiu cotidian care ne ține aproape de Împărăție.
O traducere din neogreacă a Părintelui Arhimandrit Nathanael Neacșu ne-a adus la îndemână textele Ghrondei Iosif Vatopedinul, Cateheze Vatopedine (Ed. Doxologia, 2021, 327 pg.). O colecție de texte de conținut învățătoresc de o rară frumusețe, tihnite, culese parcă din livada duhovnicească a Raiului.
Gheronda Iosif (născut pe 1 iulie 1921, parcă profetic, în grădina mănăstirii „Sfinții Doctori fără de arginți” din Giolos, Cipru) a marcat istoria duhovnicească a Muntelui Athos- acolo unde în 1946 se retrage, devenind ucenicul de chilie a Sfântului Iosif Isihastul. Trăiește școala duhovnicească a Avvei sale în pustia de la Nea Skiti, unde Părintele său se stingea în 1959. În 1988 revine cu grupul său de ucenici la Vatoped, unde reaprinde flacăra isihiei, rugăciunii și trăirii duhovnicești. Aici se stinge la 88 de ani – la 1 iulie 2009 – după ce restaurase în Hristos sute de oameni, viața sa fiind un izvor inspirațional pentru sute de tineri și tinere. Mulți dedicându-și viața vocației monahale.
Citind textele, nu poți să nu remarci – alături de traducător, care consemnează o serie de reflecții în Nota sa (pp. 7-9) – duhul filocalic, frumusețea rostirii și adăstării duhovnicești pe temele creșterii în Hristos a omului care se vrea mântuit. Sunt cu totul patruzeci de texte, alese atent dintre cele rostite de Stareț – după Tradiția Sfântului Teodor Studitul – la sinaxele de seara ale fraților, rostite și păstrate ca atare în graiul sobru al omului preocupat de simplificarea comunicării vestirii, obișnuit cu rostirea aridă oarecum a postitorului, a nevoitorului bucuros de cele aflate în experiența sa. Călăuză și ucenic deopotrivă, Gheronda Iosif Vatopedinul mărturisește lupta cea bună și temerile sale deopotrivă.
Multe din texte poartă în sine structura unei apologii luminoase a vieții monahale, îndeamnă nu doar spre dobândirea virtuților, ci și spre creșterea lor, explică cu metodă și cu atentă măsură modul în care nevoința se umple de sens numai pe măsura trăirii poruncilor și legilor duhovnicești. Simplu, cuvios și limpede. Un volum de o iubitoare frumusețe, adânc și plin de seva trăirii. Pentru fiecare dintre noi nu doar un îndemn, ci și dovada că se poate trăi străjuirea minții ca exercițiu cotidian care ne ține aproape de Împărăție.
Sursa: tribuna.ro
