Un breviar de trăire creștină

 

unt cărți de curaj teologic. O temă sensibilă și actuală - o atentă privire spre două aspecte fundamentale vieții creștinului: harismă și instituție. Profesorul grec Georgios I. Mantzaridis se apropie de înțelegerea noastră prin volumul: Instituție și Harismă (Editura Doxologia, Iași, 2020, 215 pg.- traducerea din neogreacă de Nicușor Deciu). În Prefața la ediția în limba română, semnată de Părintele Arhimandrit Nathanael Neacșu, dovedit și un atent îngrijitor de ediție în același timp, suntem oarecum puși în temă: „Lucrarea de față, cel puțin ca abordare, are un caracter aproape inedit, tratând o temă actuală și deopotrivă sensibilă. Autorul ei, teolog contemporan recunoscut și apreciat, își ia osteneala de a analiza tendințele și accentele diferite puse pe două aspecte esențiale ale vieții creștine: harismă și instituție. Tema este cu atât mai actuală, cu cât viața creștină este conectată firesc la mersul istoriei și la ansamblul mentalităților și al structurilor instituționale socio-umane care, după cum se pare, își schimbă cel puțin în ultime decenii, foarte repede atât compoziția, cât și forma. Aceasta este provocarea care vine din afară și care obligă creștinul să răspundă foarte prompt tuturor provocărilor de ordin ideologic și instituțional venite din partea „lumii”. Există însă și o provocare dinlăuntru. Creștinismul a mărturisit și propus ca mod de viață social bisericesc, individual și comunitar, instituțional și harismatic. Toate acestea sunt aspecte reale ale vieții umane care trebuie asumate și depășite în Biserica lui Hristos” (p. 7). Astfel autorul ne introduce în contextul general al gândirii sale: „Noțiunea de instituție (...) are o origine socială, însă este utilizată pe scară foarte largă și în teologie. Noțiunea de harismă are o origine teologică, dar este deseori folosită și în sociologie. Instituția și harisma coexistă și merg împreună în viața Bisericii. Harisma este indiciul constitutiv al ei, în vreme ce instituția este vasul necesar pentru păstrarea și oferirea harismei. Fără harismă, Biserica retrogradează într-o simplă instituție socială. Fără instituție se împrăștie sau se dezintegrează în individualități fără stăpân (și fără proveniență). Instituția îi abordează pe oameni în plan orizontal. Leagă persoane care îmbrățișează aceleași principii și se conformează acelorași forme generale și reguli de viață și comportament. Harisma îi îndreaptă pe oameni spre planul vertical. Însuflețește persoanele, insuflă în acestea credință și nădejde, și cultivă caracterul lor particular. Harisma precede instituției; în mod obișnuit creează instituția și este indisolubil legată de aceasta. Niciodată harisma nu se epuizează în instituție. Totdeauna, însă, căutarea ei înlăuntrul instituției deschide orizonturi nemărginite ale vieții” (Introducere, p. 15).

În vederea realizării analizei sale, autorul ne propune un întreg parcurs de pedagogie duhovnicească și teologică, deopotrivă: Introducere (pp. 15-16); 1. Noțiunile de instituție și harismă (pp. 17-28); 2. Viața convențională și cea harismatică (pp. 29-41); 3. Duhul și instituția (...) monahismului (pp.42-51); 4. Societatea instituțională și cea harismatică după Sfântul Nicolae Cabasila (pp. 52-63); 5. Fecioria. Căsătoria și familia (pp. 64-88); 6. Părinții Bisericii și problemele sociale (pp. 89-102); 7. Cuvânt despre natura vieții duhovnicești după Sfântul Nicodim Aghioritul (pp. 103-114); 8. Iubirea de vrăjmași după Sfântul Siluan Athonitul (pp. 115-130); 9. Sfântul Grigorie Palama și Starețul Sofronie (pp. 131-143); 10. Realizarea principiului ipostatic în om după Starețul Sofronie (pp. 144-154); 11. Crucea lui Hristos (pp. 155-165); 12. „Hristos” străin de Cruce (.../666) sau semnele timpurilor (pp. 166-179); 13. Pacea și războiul (pp. 180-195) și 14. Gnoseologia teologică și științifică (pp. 196-210).

Prin această provocare de pedagogie duhovnicească ne aflăm dispuși dinaintea unei problematici importante, legate de adâncirea cunoașterii noastre în duhul evanghelic, evitând diluarea și pervertirea - deseori - din teologie în ideologie și din harismă în instituționalizare idolatră. Lucrarea beneficiază, pe lângă o Notă a traducătorului - un excelent exeget prin traducere a gândirii marelui teolog - lămuritoare (pp. 10-11) și de un Prolog al Cuviosului Părinte Efrem, Egumenul Mănăstirii Vatopedului din Muntele Athos. O lectură în cheie duhovnicească a pragului de criză ce avem de biruit.