You are here

Cum se alege omul care va deveni preot?
 

Cum se alege omul care va deveni preot? Cum găseşti un astfel de om?

Două pot fi izvoarele acestei chemări. Unii oameni simt sau cred că Însuşi Dumnezeu îi cheamă; un oarecare glas lăuntric îi încredinţează că singura cale pe care pot păşi este preoţia, că aceasta este ceea ce Însuşi Domnul aşteaptă de la ei şi că ei nu POT decât să răspundă acestei chemări.

Pe unii îi alege poporul. Ştiu cazuri în care preotul a fost ales chiar de oamenii care nădăjduiau că el le va fi păstor, îndrumător şi sprijin. Aceasta înseamnă că sunt oameni care, în ochii celorlalţi enoriaşi sau ai confraţilor preoţi, sunt pregătiţi din toate punctele de vedere pentru a putea primi preoţia, dar cărora nici prin minte nu le-a trecut vreodată gândul că ar putea deveni preoţi – fie pentru că se simt nevrednici de această chemare, fie pentru că, pur şi simplu, nu s-au gândit niciodată că ar putea face acest lucru. Se întâmplă ca omul să fie ales de obşte, adică de oameni care vin înaintea episcopului şi îi spun: „În mijlocul nostru se află un om în care noi vedem ca pecetluit chipul preoţiei. El nu caută aceasta, este chiar foarte probabil ca EL să nu se fi gândit la aceasta niciodată, dar noi avem încredinţarea lăuntrică a faptului că este chemat la aceasta”.

Fragment extras din cartea: „Adierea Duhului – purtarea de grijă faţă de suflete”