You are here

Decalogul Părinților!
 

Înainte de a fi părinte, gândește-te că ești copil, mai ales fiu la Părintelui ceresc.

Decalogul părinților

1. Înainte de a fi părinte, gândește-te că ești copil, mai ales fiu al Părintelui ceresc;

2. Copiii pe care i-ai dobândit nu sunt o proprietate, ci un dar al Aceluiași Părinte ceresc;

3. Adu-ți aminte de îndemnul Domnului Hristos: Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți! (Matei 19,14);

4. Silește-te să-L descoperi pe Dumnezeu copiilor tăi, dar, mai întâi, fii tu însuți un cunoscător al Lui;

5. Fii un bun creștin, știind că exemplul personal este „aluatul care dospește toată frământătura”;

6. Ajută-l pe copil să înțeleagă rolul rugăciunii și al Bisericii lui Hristos în descoperirea comuniunii de iubire cu Dumnezeu și cu semenii;

7. Liturghia și Euharistia ne ritmează viața duhovnicească. Fă-l părtaș la aceste bucurii ale credinței;

8. Clădește totul într-un climat de libertate și adevăr, respectând libertatea propriului copil, chiar dacă aceasta uneori provoacă dureri sau poveri, iar calea spre Hristos, Adevărul, se întrezărește mai greu;

9. Învață-l să-și prețuiască semenii;

10. Nu uita: „Dăruind, vei dobândi!”.

Read other articles about: decalog, parinti, copii