A sosit toamna bogată, cu roade delicioase, care desfată gusturile tuturor, de la copii la vârstnici. Nu greşim mult dacă spunem că, în această perioadă, cea mai marea atenţie se acordă viilor, ale căror roade, respectiv strugurii, sunt aşteptaţi să intre în pârgă pentru a fi consumaţi atât în stare proaspătă cât şi pentru produsele care rezultă în urma unor procese de prelucrare (must, vin, oţet, rachiuri etc.).
După datele arheologice, primele începuturi de cultivare a viţei de vie au avut loc în Neolitic, cu cca 8-9 mii de ani î.Hr. Arealul principal de cultură al viilor l-a constituit Asia Mică unde, după potop, Noe ar fi cultivat viţa de vie pe muntele Ararat, din podişul Armeniei, la altitudinea de peste 5000 de metri. De aici, viţa de vie s-a extins în tot arealul euro-asiatic. Biblia aminteşte că Iosua şi Caleb s-au întors
dintr-o călătorie făcută în Canaan de unde au adus ciorchini uriaşi de struguri.
Treptat, cultura viţei de vie s-a transmis de la sumerieni la caldeeni şi babilonieni, la egipteni, greci şi geto-daci. Mai târziu, cultura viţei trece în Italia, Franţa, Spania, iar, prin intermediul coloniştilor, s-a răspândit până în America, Australia, Noua Zeelandă şi Africa de Sud.
În prezent, suprafaţa ocupată cu viţă de vie pe glob depăşeşte 8 milioane de hectare, dintre care 60% se concentrează în ţările Europei, mai ales în Spania, Franţa, Italia, Turcia şi Portugalia. România, cu 250.000 hectare, ocupă locul 9 în lume şi locul 6 în Europa. Există un mare număr de soiuri şi varietăţi, unele destinate pentru consumul la masă, iar altele pentru vinificaţie. Strugurii de masă erau cunoscuţi încă din Antichitate când romanii preţuiau, în mod deosebit, curele anuale cu struguri proaspeţi. Scrierile ajunse la noi din Antichitate arată că Hipocrate, Plinius cel Bătrân şi Galenius vedeau în bobul de strugure o pastilă tămăduitoare pentru orice boală, iar în vin vedeau o minunată băutură de leac cu o excepţională valoare.
În prezent, producţia mondială de struguri depăşeşte 60 milioane de tone, cele mai ridicate producţii fiind în Italia (peste 17 milioane tone), urmată de Rusia, Turcia, Chile, SUA, Spania şi Brazilia.
Valoarea nutritivă şi terapeutică a strugurilor este datorată unui conţinut chimic foarte bogat, în care predomină zaharuri direct asimilabile (16-17%), acizi organici (malic, tartric, succinic), proteide, lipide, taninuri, derivaţi flavonici, polifenoli antioxidanţi (în pieliţă şi sâmburi), materii răşinoase, ceară, vitamine (A, B1, B2, B6, PP, C), fibre şi săruri minerale (K, Mg, Fe, Mn, Ca, P). Valoarea energetică este destul de ridicată (720-980 kcal/1 kg struguri). Aceasta echivalează cu valoarea energetică a următoarelor produse alimentare: 300 g pâine, 500-700 g carne de vită, 1,2 litri de lapte, 1,2 kg cartofi, 2 kg mere şi 3,5 kg tomate. Fiind uşor asimilabili, strugurii reprezintă excelente produse energetice, remineralizante, diuretice, uşor laxative, depurative, răcoritoare, antitoxice, stimulente şi decongestive pentru ficat. Datorită acestor calităţi, strugurii prezintă o eficacitate foarte ridicată în tratarea multor boli:
– anemie, convalescenţă, demineralizare, rahitism, astenie şi surmenaj;
– tulburări digestive, gastrite, congestia ficatului şi splinei, constipaţie cronică, litiază biliară, mărirea secreţiei, enterite, dizenterie, intoxicaţii cu mercur sau plumb, hemoroizi;
– tuse convulsivă, astm bronşic, stări febrile, iritaţii ale căilor respiratorii, tuberculoză pulmonară;
– hipertensiune arterială şi ateroscleroză coronariană prin încetinirea oxidării colesterolului şi protejarea vaselor de sânge;
– nefrite, litiază renală, azotemie, edeme renale, eliminarea acidului uric;
– reumatism, artritism, gută, obezitate, favorizarea acuităţii vizuale;
– dermatoze, acnee şi reîntinerire cutanată.
Cura de struguri proaspeţi durează 3-4 săptămâni şi constă din consumul zilnic de struguri bine spălaţi pentru a îndepărta sub stanţele pesticide folosite la tratamentele anterioare ale viei. Doza zilnică se împarte în trei părţi: câte o treime luate cu o oră înainte de micul dejun şi înainte de cele două mese principale. Cea mai eficace cură recomandă ca, în primele 2-3 zile, să se consume câte un ciorchine înainte de cele trei mese; treptat se măreşte doza zilnică, timp de 2-3 săptămâni până la cantitatea de 1 kg zilnic. Ulterior se reduce cantitatea de struguri, trecând la alte alimente până la încheierea sezonului. Supradoza curei nu este indicată întrucât poate afecta ficatul.
În mod deosebit sunt recomandaţi strugurii roşii care conţin în pieliţă o substanţă specială – resveratrol, cu efecte puternic antioxidante în neutralizarea radicalilor liberi şi în prevenirea bolilor au toimune (cardiace, tumorale)
