You are here

De ce era considerată mierea de albine „Nectarul zeilor”
 

Mierea de albine era denumită de grecii antici „nectarul zeilor” şi „roua coborâtă din stele”, fiind convinşi că persoanele care consumă miere nu se îmbolnăvesc toată viaţa.

Mierea de albine era denumită de grecii antici „nectarul zeilor” şi „roua coborâtă din stele”, fiind convinşi că persoanele care consumă miere nu se îmbolnăvesc toată viaţa. Valoarea terapeutică a mierii era menţionată încă din anii 2.700 î.Hr. pe tăbliţele de argilă alesocietăţii mesopotaniene. Medicii greci Hippocrate (460-375 î.Hr.) şi Dioscorides (sec. I d.Hr.) considerau că mierea era un panaceu contra bolilor interne şi dermatice, iar tracii o numeau „hrana vie”. Sectorul apicol din România a asigurat o producţie de 35.000 tone de miere (cea mai mare din Uniunea Europeană în anul 2015).

Mierea are o compoziţie foarte complexă, incluzând 70 substanţe biologic active, cu proprietăţi hrănitoare şi energetice. În miere predomină glucidele (fructoză, glucoză), proteinele, aminoacizii, acizii organici, vitaminele (mai ales complexul B), enzimele, hormonii, sărurile minerale (calciu, fier, potasiu), antioxidanţii şi bioflavonoidele cu proprietăţi antibiotice şi antiinflamatoare (combate bacteriile Escherichia coli şi Salmonella). Conţine substanţe inhibante asupra microorganismelor, cu acţiune directă în cavitatea bucală, faringe şi esofag. Cele 3280 calorii din 1 kg miere asigură o valoare nutritivă deosebit de ridicată, care poate fi echivalată cu 50 de ouă, aproximativ 6 litri de lapte, 1,7 kg carne de vită, 2,1 kg peşte, 40 de portocale sau 25 banane.

După provenienţă există: miere monofloră (de tei, salcâm, mentă, brad, trifoi, floarea soarelui, roiniţă, sparcetă, sulfină etc.) şi miere polifloră (de fâneaţă, de munte, de deltă etc.)

Datorită conţinutului bogat în substanţe biologic active, mierea este utilizată pentru un complex de proprietăţi nutritive, energizante, fortifiante, antianemice, tonifiante, aperitive, digestive, antitoxice, bacteriostatice, antiseptice, antioxidante, laxative, antispastice, expectorante, diuretice, antiinflamatoare, emoliente, cicatrizante şi sedative.

La acestea se adaugă proprietăţile expectorante, antitusive, antiastmatice, tonic cardiace, hipotensive, antivaricoase, hepatoprotectoare, antihemoragice şi antitumorale, pentru care mierea este recomandată în prevenirea şi combaterea multor afecţiuni:
– boli hepatobiliare, gastrite, duodenite, enterocolite, ulcer gastroduodenal şi otrăviri cu ciuperci şi exces de alcool;
– boli respiratorii şi pulmonare (tuse, răceli, guturai, dureri în gât, laringite, faringite, răguşeală, secreţii nazale, astm bronşic şi tuberculoză);
– boli ale sistemului nervos (nevroze, slăbirea memoriei, de presii, insomnii, emoţii, stress);
– boli renale şi genitale (infecţii, cervicite);
– boli reumatice şi poliartrozice;
– afecţiuni oculare (conjunctivită, iridociclită);
– boli de piele (arsuri, răni, eczeme, ulcer varicos) cu rol cicatrizant.

Datorită acestor proprietăţi nutritive şi de vindecare a multiplelor afecţiuni maladive şi de refacere a organismelor slăbite, mierea poate fi „combustibilul” cel mai indicat pentru copii, sportivi şi bătrâni, care capătă o sursă de energie imediat asimilabilă.