Despre milostenie

 

Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera (II Cor. 9, 6). Dacă vreun om vine şi cere milostenie şi eu îi dau cu tristeţe ceea ce cere, atunci eu semăn „cu zgârcenie”. Când dau milostenie, să o dau de dragul lui Hristos şi cu bucurie.

A fost odată un om bogat şi foarte aspru. Într-o zi s-au adunat câţiva săraci şi discutau care dintre ei va reuşi să smulgă o milostenie din mâna acelui om aspru. Aşadar, unul dintre săraci i-a dat târcoale bogatului mult timp şi i-a cerut insistent să-i dea ceva de milostenie. Şi atât de tare s-a supărat bogatul, încât atunci când slujitorii lui scoteau pâinile din cuptor, a luat o pâine şi cu mânie i-a aruncat-o săracului drept în faţă.

Acea pâine a fost motivul pentru care s-a pogorât asupra bogatului mila lui Dumnezeu, fiindcă, după două zile căzând în boală grea, a avut un vis în care se vedea pe sine în situaţia de a da socoteală pentru faptele lui. I-a văzut pe demoni cum puneau faptele lui rele pe un taler al unei balanţe, iar pe îngeri cum nu găseau nimic altceva să pună în taler ca să echilibreze balanţa decât acea pâine pe care i-a aruncat-o în faţă săracului.

De aceea, îndată ce s-a făcut sănătos, nu numai că şi-a împărţit toată averea săracilor, dar s-a şi vândut pe sine pe ascuns rob, iar banii i-a dat milostenie. Pe când lucra la stăpânul său, un aurar din Palestina, puţin i-a lipsit să fie recunoscut de apropiaţii lui, de aceea vrând să plece din casa stăpânului său, i-a poruncit portarului care era surd şi mut ca în numele lui Hristos să deschidă poarta. Şi îndată – o, minune! – portarul a fost vindecat şi i-a deschis. Aşadar, plecând de acolo, şi-a petrecut restul vieţii cu sfinţenie şi s-a învrednicit de Împărăţia cerurilor. 

Relatarea în cuvinte simple a Stareţului se referă la viaţa Cuviosului Petru vameşul care, pe vremea împăratului Iustinian, a fost patrician şi guvernator al întregii Africi. Biserica noastră l-a aşezat în cetele sfinţilor, fiind prăznuit în ziua de 20 ianuarie.

Fragment extras din cartea: „Lumină lină și tainică în negura zilelor noastre. Starețul Gherman Stavrovouniotul”