maica siluana

 

Cuvintele din cartea de față sunt și ele culese din cele trimise nouă din nevoința lăuntrică a celor ce au ales să lucreze cu noi pentru a-și vindeca rănile sufletești cu mila și harul lui Dumnezeu. Nădăjduim că scrisorile și rândurile cuprinse în această carte vor fi primite de cititor cu rugăciune pentru a le înțelege în duhul în care au fost scrise. Altfel sentimentele și resentimentele omenești care exprimă durerea sufletului rănit ar putea fi catalogate ca pătimașe și chiar considerate călcarea poruncii de a ne cinsti părinții.

Acest calendar de birou cuprinde cuvinte din înțelepciunea Maicii Siluana Vlad, extrase din cărțile și din răspunsurile date pe site-ul Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Banii strânși din vânzarea calendarului vor fi folosiți la construcția Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul”, în care va viețui obștea pe care Maica Siluana a format-o și a călăuzit-o până la plecarea sa la Domnul.

„Dorul de Dumnezeu nu se termină niciodată și este hrănitor. E hrănitor pentru că ne scoate dorirea din efemer, ne scoate dorirea de pe orizontală și o deschide către dorirea veșniciei, a vieții veșnice și a lui Dumnezeu, și în felul acesta ne altoiește și orizontal, ne altoiește și în viața de zi cu zi cu prezența Lui.” (Schimonahia Siluana Vlad)

Uneori harul se retrage din simțirea noastră ca să putem crește, să putem discerne și alege în libertate deplină ce cale vrem să urmăm. De multe ori însă harul e acolo, dar noi nu-l folosim pentru ce ne este el dat, ca să ne bucurăm de creșterea pe Cale, ci îl împingem spre rezolvarea problemelor din cotidianul conflictual. Domnul ne dă har nu ca să nu mai avem necazuri, ci ca să fim cu El în orice am
întâmpina pe Cale.

Maica Siluana ne învăța întotdeauna să nu ne atașăm de ea, ci să înțelegem că ea este telefonul și la capătul firului este Dumnezeu,Carene așteaptă și cu Care de fapt vrem să vorbim. Ne spunea lucrul acesta într-un firesc, atenționându-ne, și, în același timp, nu era niciun fenomen de respingere, nicio lipsă de asumare a unui dialog, a unei responsabilități pe care și-o lua atunci când te și chema să descoperi, să te angajezi într-o cale care îți schimba viața literalmente din temelii.

M-a ajutat Dumnezeu să iubesc oamenii, cea mai mare minune pe care a făcut-o a fost să iubesc oamenii (deși această iubire e încă un biet început). Cea mai mare neputință a mea era că nu puteam să iubesc. Nici pe mine nu mă iubeam, de fapt de aceea nici nu iubim pe nimeni pentru că nu ne iubim pe noi în mod sănătos. Mă uitam la un om și găseam ceva ce nu era bun. Am întâlnit o surioară în țara asta care zice că pățește la fel. Vedeam ce nu era bun și ziceam: „Câh!”.

Vă îmbrățișez, dragi copilași, și Îl rog pe Dumnezeu să îmi lumineze mintea, să îmi încălzească inima ca să pot da răspunsurile plăcute Lui și vouă.

Alexandru, 12 ani: Cum să fac să nu-mi mai supăr părinții?