despre tacere

 

Grăirea în deșert, zice Sf. Ioan Scărarul, este scaunul slavei deșarte, semn al nepriceperii, urmare a îmbuibării și necurăției, pierderea umulinței și întunecarea rugăciunii. Este o irosire a celui mai de cinste dar pe care l-a dat Dumnezeu omului, darul cuvântului și prefacerea lui în prilej de păcătuire și pierzare.

Tăcerea monahilor este ziditoare.

În Pateric citim următoarele: „Avva Theofil, arhiepiscopul, s-a dus odată la Schit. Și adunându-se frații, i-au zis lui Avva Pamvo: Zi vreun cuvânt episcopului, ca să se folosească. Zis-a lor bătrânul: Dacă nu se folosește de tăcerea mea, nici de cuvântul meu nu poate să se folosească.