Eşti aici

pocăință
 

Viața duhovnicului care stăruie în pocăință adâncă va fi bogată în experiențe atât de bucurie, cât și de suferință duhovnicească. Mintea lui se mișcă simultan pe toată adâncimea, înălțimea și lățimea căii Domnului. O lume de o măreție de nedescris i se dezvăluie duhului său: „El vede atât adâncurile întunecate ale gropii, cât și Lumina Împărăției”.

Arhim. Zaharia Zaharou

 

Volumul de față vrea să aducă în atenția cititorilor două teme fundamentale ale creștinismului răsăritean, și anume: virtutea și pocăința. Așa cum cititorul va observa, autorul sirian a fost preocupat mai mult de indicarea unor valențe duhovnicești și mai puțin de aspectele tehnice ale celor două teme, cum ar fi, de exemplu, definirea virtuții sau a pocăinței.

Spovedania și iertarea!

La începutul Postului Mare căutăm (sau ar trebui să o facem) spovedania și iertarea mai mult decât de obicei, iar acest lucru se datorează numai și numai Învierii lui Hristos. Nu te poți apropia de o asemenea sărbătoare fără să fi postit, fără să te fi spovedit, fără să fi iertat și să fi fost iertat. Iar gândul pocăinței, al iertării și al mărturisirii poate ajunge la noi și printr-un cuvânt bun sau o carte bună. De aceea, săptămâna aceasta, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei ne întâmpină cu o serie de cărți despre spovedanie, pocăință și Sfânta Euharistie.

O carte ca un semn al Împărăției Postirii

Preocupare din anii studenției, Părintele fiind cel care m-a îndemnat să lucrez teza de licență în relația dintre textul liturgic și Paștele Crucii – Săptămâna Patimilor – pe când studiam în vechea sală de lectură a facultății, cartea acesta mi-a adus aminte de seriozitatea sa în studiu, rugăciune și drag de Hristos. Volumul, chiar dacă nu pare amplu, poartă cu sine adâncimea de sens a înțelegerii teologice a Triodului și a relației acestuia cu înțelegerea omului de astăzi. Valoarea sa în pedagogia pocăinței.

Înălţarea prin smerenie este mai mult decât curăţire de păcate. Îndată ce omul se curăţeşte de păcate, începe să lucreze harul, care sălăşluieşte întru el şi pe care păcatul nu-l lasă să lucreze. De aceea, Sfântul Apostol Petru spune: „Domnul celor smeriţi le dă har” (1 Petru 5, 5). Credinciosul, ştiind acest lucru, se roagă să fie întărit de Hristos întru aceste suspinuri ale smereniei. „Trufia s-a arătat pricinuitoare de sărăcie pentru bogăţia virtuţilor, iar smerenia, din sărăcie desăvârşită s-a arătat îndestulătoare îndreptării”.

Pagini