Autorul volumului ce voiesc să vi-l aduc pe masa lecturii azi este Părintele Arhimandrit Ioan Harpa, absolvent în urmă cu ani buni al Facultății noastre de Teologie din Sibiu, astăzi stareț îmbunătățit al Mănăstirii Popăuți din Botoșani. Strașnic înger de grijă tezaurului unei mănăstiri cerești în mijlocul lumii. De curând a văzut lumina tiparului o lucrare a sa: „Chemarea la pocăință reflectată în rânduielile liturgice ale Postului Mare” (Doxologia, Iași, 2020, 110 pg.).
Preocupare din anii studenției, Părintele fiind cel care m-a îndemnat să lucrez teza de licență în relația dintre textul liturgic și Paștele Crucii – Săptămâna Patimilor – pe când studiam în vechea sală de lectură a facultății, cartea acesta mi-a adus aminte de seriozitatea sa în studiu, rugăciune și drag de Hristos. Volumul, chiar dacă nu pare amplu, poartă cu sine adâncimea de sens a înțelegerii teologice a Triodului și a relației acestuia cu înțelegerea omului de astăzi. Valoarea sa în pedagogia pocăinței. Și publicat la 30 de ani de la prezentarea sa ca Licență în teologie nu și-a pierdut din frumusețea și cumințenia doxologică a unei scrieri duhovnicești.
Ce ne propune Părintele Ioan? Să folosim slujba liturgică în folosul înțelegerii perioadei liturgice, a vieții liturgice la care suntem chemați. Astfel, pornind de la texte ale Triodului – deopotrivă perioadă liturgică și... carte de slujbă ce cuprinde tocmai imnele (odele) acestei perioade pregătitoare postirii și așteptării în Bucuria Patimii și Învierii Domnului Hristos – ne îndeamnă să privim acest parcurs cu atenția cuvenită unei călăuziri spre Împărăția lui Dumnezeu.
După ce își definește parcursul cercetării – Introducere (pp.9-14) – ne propune să înțelegem (I) Pregătirea liturgică a stării de pocăință (Dorința lui Zaheu – dorința celui însetat de mântuire; Cu inima smerită bătând la ușa pocăinței; Întoarcerea la Hristos prin pocăință – întoarcerea din exilul păcatului; Judecata din urmă; Iertarea – darul biruinței, pp. 15-38). Vedem cum din personaje-cheie ale Evangheliei devin puncte de reper în căutarea liniștii pentru „auzirea” lecției de pocăință pe care ne-o propune Biserica în contextul postirii pre-pascale. Un al doilea capitol, (II) Desfășurarea actului liturgic de pocăință (Canonul cel Mare; Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul – rugăciunea Postului Mare; Tristețe și nădejde în slujbele Postului Mare, pp. 40-77) ne aduce dinainte textualitatea de sprijin în desăvârșirea duhovnicească legată de înțelegerea și trăirea pocăinței. Aici putem încadra și următorul capitol, (III) Euharistie și pocăință (Liturghia darurilor mai înainte sfințite: considerații generale, Cele două semnificații ale împărtășirii; Rânduiala și semnificația slujbei; Pregătire și împlinire în ritualul liturgic de pocăință al Postului Paștilor, pp. 78-105).
Citindu-i meditația amplificată asupra perioadei acesteia de pregătire a trăirii Învierii am redescoperit gândurile ce ne animau discuțiile colegiale, dar am redescoperit glasul actualului Părinte Mitropolit Serafim – în vremea aceea duhovnicul nostru în Facultate – cursurile despre integrarea liturgică ale părintelui Ilie Moldovan, pedagogia dogmatică a părintelui Ioan Ică Senior și expunerea intuitivă a întregului continent euhologic al Liturghiei din glasul actualului nostru Mitropolit Laurențiu. De acea m-a bucurat cartea. Este esența – recitibilă după ani – unui efort de înțelegere a pocăinței nu drept o canonire dificilă, ci o întoarcere fericită la Tatăl Ceresc. Am redescoperit lecturile din Olivier Clement, Alexander Schmemann ori... Părintele Nichifor Todor, sibianul nostru. Prin acest volum tânărul teolog, experimentatul preot ori începătorul într-ale cunoașterii credinței poate pune început bun.
