Fiind ultimul dintre marii părinţi latini clasici ai Antichităţii, Sfântul Grigorie se remarcă printr-o impresionantă capacitate de sinteză şi printr-un talent extraordinar de a face învăţăturile teologice din scrierile Părinţilor de dinainte de el cât mai pe înţelesul credinciosului simplu.
Bogați fiind, Ioachim și Ana își împărțeau câștigul zilnic în trei părți: o parte pentru ei, o parte pentru săraci și o parte pentru Biserica lui Dumnezeu. Deși însoțiți de nerodire de prunci, de 50 de ani, nu deznădăjduiau. Își duceau viața în tăcere și în evlavie.
Odată, Ioachim s-a dus la Templul din Ierusalim ca să aducă jertfă lui Dumnezeu. Arhiereul Isahar l-a defăimat: Nu se cade a primi darul din mâinile tale, ești nevrednic, din moment ce nu ai fii.
Frunzele începeau să ruginească în miez de septembrie, dar soarele îşi revărsa încă razele blânde peste întreaga Attică. De după fereastra cu zăbrele, bărbatul privea spre curtea mănăstirii sale dragi, unde devenise monah atunci când, copil fiind, s-a afierosit cu totul lui Hristos, Cel pe care Îl iubea, cu toată duioşia inimii lui.
