Momente importante din viața Sfântului Simeon Noul Teolog

 

Născut în Paflagonia, în satul Galata, Sfântul Simeon a fost trimis de părinţii săi la Constantinopol de la o vârstă fragedă pentru a face carieră la curtea împărătească. După ce a fost instruit în  problemele de gramatică, neglijând deliberat literatura păgână străină de creştinism, a refuzat o carieră promiţătoare la palat pentru a nu-şi pierde legătura cu Dumnezeu printr-o vieţuire depravată, potrivnică poruncilor evanghelice.

Opţiunea sa spre mănăstire s-a manifestat de timpuriu, de la vârsta de 14 ani, după moartea neaşteptată a unchiului său, care-l găzduia în Constantinopol. Cu toate că moartea acestuia din urmă a însemnat eliberarea de presiunea de a face carieră lumească, Simeon Evlaviosul sau Studitul, care îl povăţuia de mic, nu i-a îngăduit să intre la o vârstă necoaptă în viaţa monahală, ci a primit să facă acest pas abia peste şase ani, în obştea vestitei Mănăstiri Studion.

Perioada petrecută în lume între cele două momente (marcate şi de experienţe ale vederii luminii dumnezeieşti) a fost o îndepărtare de Dumnezeu, dar nu o cădere în păcate mari, ci o lipsă de intensitate duhovnicească, „având dorinţă fără fapte şi fapte fără dorinţă”, adică pofte lumeşti neconcretizate şi lucrare duhovnicească fără râvnă.

La Studion a trăit în ascultare faţă de Simeon Evlaviosul, fără să cedeze momelilor spre obiceiuri rele sau ameninţărilor celorlalţi monahi, până când invidia fraţilor şi a egumenului a făcut să fie izgonit. Fiind îndrumat apoi către Mănăstirea Sfântul Mamant, găseşte bunăvoinţă în ochii egumenului Antonie, care îl tunde în monahism la scurt timp, văzând vieţuirea sa plină de dragoste dumnezeiască.

După moartea subită a egumenului, la doi ani de la venirea sa în această mănăstire, Simeon este hirotonit preot şi ales în fruntea obştii, cu votul Patriarhului Nicolae Hrysoverghis. Ca egumen, a restaurat viaţa duhovnicească de aici, mai bine zis i-a imprimat un ritm mai viguros şi mai sănătos şi a consolidat toate clădirile. Din această perioadă (25 de ani), de notorietate este răzvrătirea faţă de el a unor monahi din obşte, care nu suportau nici măcar să-i audă predicile.

Deşi au fugit din mănăstire şi au fost condamnaţi la exil de Patriarhul Sisinie, Cuviosul s-a sârguit să-i aducă pe toţi înapoi în obşte. A renunţat la egumenie de bună voie pentru a se dedica vieţii de isihie, lăsând în locul său pe ucenicul Arsenie. După moartea povăţuitorului său, Simeon Studitul, i-a cinstit pomenirea prin slujbe de fiecare an, la care luau parte şi arhierei. Această acţiune a fost cercetată şi aprobată de Patriarhul Serghie. Cinstirea aceasta neobişnuită a fost găsită drept pretext pentru acuzaţii de către sincelul Ştefan, un fost episcop de Nicomidia, care-şi construia faima proprie
pe marea sa erudiţie, atunci când a intrat în conflict cu Sfântul Simeon, pe care-l percepea ca pe un rival, adept al unui mod de a teologhisi străin lui, prin inspiraţia Duhului Sfânt.

Aşadar, din cauza invidiei, a început să-l denigreze mai ales în această privinţă, neavând ce alte învinuiri să-i aducă, iar cei 6 ani de procese în care a fost târât Sfântul Simeon s-au încheiat cu exilarea lui de către un sinod patriarhal. Deşi i s-a acordat, la scurt timp, reabilitarea şi posibilitatea de a se întoarce la vechea mănăstire, ba chiar să fie ales episcop, a ales să-şi petreacă ultimii 13 ani din viaţă la Mănăstirea Sfânta Marina.

Aici depune o muncă literară importantă, anume compunerea unor scrieri noi şi copierea tuturor celor de până atunci. Despre această activitate dă mărturie biograful său, Cuviosul Nichita Stithatul, care l-a cunoscut în ultimii trei ani de viaţă. El a primit însărcinarea de a edita operele când va avea posibilitatea. Din cauza unor împrejurări potrivnice neprecizate, a realizat acest lucru abia după 13 sau 16 ani, în urma unei vedenii.