„Rugăciunea lui Iisus te ajută ca zi de zi să-ţi întorci privirea către iubirea fierbinte a lui Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu te va transfigura. Din această carte învăţăm că în viaţa noastră nu există decât o singură tragedie: neputinţa de a deveni sfânt. Îi îndemn pe cei care flămânzesc după prezenţa lui Dumnezeu să citească această carte. Dacă tu, cititorule, vei răspunde la această chemare cu o inimă sinceră, vei culege prin Rugăciune un rod la care nu te-ai fi putut aştepta vreodată.”
Eşti aici
Rugaciunea lui Iisus
„Rugăciunea lui Iisus, călăuza inimii către Dumnezeu” (autor: Frederica Mathewes-Green)
„Azi m-am sculat din somn ca să mă rog în jurul orei 2:30 noaptea. Fac aceasta de când eram însărcinată cu primul copil, cu decenii în urmă. Am citit undeva că miezul nopţii este un timp potrivit pentru rugăciune – linişte înainte, linişte după şi fără telefoane care să sune. Am simţit că mi-ar folosi însuşirea unui astfel de obicei, de vreme ce, oricum, trebuia să mă trezesc din pricina bebeluşului.
Volumul de față a fost constituit din povețele duhovnicești extrase din corespondența bogată și din predicile remarcabile ale Arhimandritului Ioan. Scopul principal al Părintelui Ioan a fost acela de a oferi hrană duhovnicească credincioșilor, de a-i întoarce pe cei rătăciți în brațele lui Dumnezeu, descoperindu-le voința Lui. „Doar în Biserică și prin Dumnezeu” vedea Părintele Krestiankin renașterea fiecărui om în parte, a țării și a lumii întregi.
Acum, în sfârşit, avem la dispoziţia noastră o carte unică prin care ni se oferă o prezentare echilibrată şi cuprinzătoare a vieţii, contextului istoric şi învăţăturii Sfântului Isaac Sirul. Părintele Ilarion Alfeyev procedează în mod înţelept, lăsându-l pe Isaac să vorbească pentru sine. Cartea este plină de citate bine alese, în care poate fi auzită cu limpezime glasul autentic al lui Isaac. Părintele Ilarion a avut marele avantaj de a se fi folosit şi de partea a doua a scrierilor Sfântului Isaac – mult timp s-a crezut că a fost pierdută – dar care a...
format: 11,5 x 19 cm
Editura Doxologia oferă cititorilor cel de-al doilea opus al scrierilor Sfântului stareţ Paisie Velicicovschi (1791-1794). În acest volum ne sunt prezentate 18 texte paisiene româneşti de epocă, scrieri care au circulat în manuscrise prin intermediul traducerilor româneşti efectuate după originalele slavone ale stareţului Paisie (cu câteva excepţii) în timpul vieţii lui sau mai târziu.
Sfântul Paisie de la Neamţ (1721-1794) a lăsat în urma sa o operă impresionantă, atât cărturărească: numeroase traduceri patristice din greaca veche şi din slavonă, cât şi duhovnicească: renaşterea vieţii monahale din Ţările Române, Rusia şi Ucraina. În încercarea de a reliefa anumite aspecte ale operei şi vieţii sale s-au scris numeroase lucrări despre Cuviosul Paisie Velicicovschi, dar cea mai importantă sursă de informaţii despre viaţa şi caracterul unei asemenea personalităţi sunt propriile sale scrieri.
Disponibil doar la comandă
Studiul Înaltpreasfinţitului Kallistos Ware surprinde principalele coordonate ale învăţăturii despre rugăciunea monologică – Rugăciunea lui Iisus – în scrierile influentului autor filocalic Sfântul Grigorie Sinaitul.
Este foarte important sa ai incredere in ubirea lui Hristos. Si cred ca aceasta este ceea ce Biserica ne invata. Cand intelegi ca tot ceea ce face Hristos este din iubire, atunci accepti tot ceea ce ti se intampla... 50 p.; format: 11,5 x 19 cm