Eşti aici

„Rugăciunea lui Iisus, călăuza inimii către Dumnezeu” (autor: Frederica Mathewes-Green)
 

6 Martie 2017

În a doua săptămână a Postului Mare, Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei vă propune spre lectură cartea Rugăciunea lui Iisus, călăuza inimii către Dumnezeu (autor: Frederica Mathewes-Green), o adevărată călăuză spre dobândirea rugăciunii curate pe calea urcuşului spre Înviere.
 

     „Azi m-am sculat din somn ca să mă rog în jurul orei 2:30 noaptea. Fac aceasta de când eram însărcinată cu primul copil, cu decenii în urmă. Am citit undeva că miezul nopţii este un timp potrivit pentru rugăciune – linişte înainte, linişte după şi fără telefoane care să sune. Am simţit că mi-ar folosi însuşirea unui astfel de obicei, de vreme ce, oricum, trebuia să mă trezesc din pricina bebeluşului.

     La început au fost trei copilaşi, apoi trei adolescenţi, iar acum trei tineri căsătoriţi, având la rândul lor copii. Am rămas din nou doar eu cu soţul meu. De-a lungul acestor ani m-am trezit noaptea să mă rog. Acum a devenit o necesitate şi am nevoie de ea ca de hrană şi lumină.

     În urmă cu vreo cincisprezece ani am început să mă rog, la miezul nopţii, cu Rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”. Această rugăciune foarte simplă a fost meşteşugită în deşertul Egiptului şi al Palestinei, în primele veacuri ale creştinismului, şi de atunci a fost întrebuinţată în Biserica Ortodoxă. Este o rugăciune inspirată de îndemnul Sfântului Pavel de a ne „ruga neîncetat” (I Tes. 5, 17), iar scopul ei este de simţi prin lăuntrica luare aminte prezenţa Domnului. O rosteşti de cincizeci, de o sută de ori, mai mult sau mai puţin; nu o zici ca un robot, ci cu sinceritate, vorbindu-I lui Hristos în timp ce încerci pe cât de mult poţi să-ţi concentrezi atenţia. Poţi să rosteşti oricând Rugăciunea, fie că aştepţi autobuzul, fie că te speli pe dinţi. Această rugăciune scurtă, atotcuprinzătoare şi foarte la îndemână prinde rădăcină şi creşte în sufletul omului.

     În timpul procesului, îţi asculţi capacitatea de a desluşi prezenţa lui Dumnezeu. El este, desigur, deja prezent; problema e că noi nu suntem foarte pricepuţi în a-L simţi. Rostirea Rugăciunii lui Iisus te ajută să-ţi găseşti această capacitate de a te „acorda” la prezenţa Sa, aşa cum înveţi gama pentru a-ţi dezvolta capacitatea de a identifica notele muzicale.

     Aşadar, noaptea trecută m-am trezit ca de obicei, fără să sune deşteptătorul, undeva în jurul miezului nopţii. M-am dus în altă cameră şi m-am aşezat pe covor, lângă bibliotecă, şi am privit icoana lui Hristos. O lumină albastră se reflecta în geam, strecurându-se printre frunzele sub formă de inimă ale arborelui de catalpa. Strada noastră, o simplă cotitură în vârful unui deal, era cufundată în nemişcare. Câteodată, dacă mă trezesc mai târziu, aud un măcăleandru, foarte matinal de felul lui, care preîntâmpină voiniceşte răsăritul (el este probabil cel mai zgomotos, necăjindu-le pe celelalte păsări care încearcă să mai doarmă un pic), însă noaptea trecută era prea devreme chiar şi pentru el…

(Continuarea aici: https://edituradoxologia.ro/rugaciunea-lui-iisus-calauza-inimii-catre-dumnezeu)

Citește alte articole despre: Rugaciunea lui Iisus