În vremea războiului duhovnicesc, spune Sf. Maxim Mărturisitorul, luptătorul trebuie să astupe izvoarele apelor celor dinafara cetății și să nu se îndeletnicească decât cu rugăciunea și cu muncirea trupului prin filosofia cea lucrătoare, adică cu ostenelile trupești.
Să stăruim cel mai mult în rugăciune, căci aceasta este ca o culme a virtuții şi prin ea câştigăm şi celelalte virtuţi de la Dumnezeu. Şi mai ales prin ea ne arătăm dragostea de Dumnezeu. Şi dacă se află în noi dragostea de Dumnezeu, numaidecât îi urmează şi cele proprii ei: iubirea de fraţi, blândeţea, nefăţărnicia, stăruinţa şi sârguinţa în rugăciune şi, simplu, toată virtutea” ne învață Sfântul Grigore de Nyssa.
Rugăciunea este înălţarea minţii către Dumnezeu, vorbirea omului cu Dumnezeu. Vrăjmaşul nu mai poate strecura gânduri rele în mintea celui care se roagă.
Postul împreună cu rugăciunea şi toate nevoinţele legate de dânsul poate fi zădărnicit de vrăjmaşul, dacă nu suntem cu luare aminte. De aceea, ne învaţă Mântuitorul: „Când postiţi, nu fiti trişti, ca făţarnicii; că ei își smolesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc... Tu însă, când posteşti, unge capul şi fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că posteşti” (Mt. 6, 16-18).
