Scrisul, după mine, poate să fie o modalitate de a scoate la iveală lumea interioară – care cuprinde o bună parte din lumea înconjurătoare, cu toate coordonatele ei – , dar nu ar trebui să fie numai atît. Scrisul trebuie să vină și cu soluții pentru cele spuse, pentru toate problemele scoase din adînc, pentru neputințe, pentru trăirea clipelor splendide pe care ni le-a oferit viața aceasta. Scrisul, însă, subliniez, trebuie să vină cu soluții proprii, iar aceasta se poate face numai cînd este pregătit, cînd a ajuns la maturitate.
Eşti aici
poezie
Proză și poezie creștină
Gheorghe Simon - un poet al luminii -
A trecut la cele veșnice poetul Gheorghe Simon, un om al rugăciunii lirice născut și crescut în sânul Mănăstirii Agapia. Profesor de limba franceză la Școala „Nicolae Grigorescu” din Agapia, Gheorghe Simon a publicat versuri în mai multe reviste de cultură, cum ar fi România literară, Convorbiri literare, Timpul, Dilema Veche, precum și două volume de poezii religioase la Editura Doxologia: Teofania și Liturghia clipei. A primit și numeroase distincții, cum ar fi premiul revistelor Luceafărul, Ateneu, Tribuna.
Doamne, ce muzicã infinită,
de aici deci începe libertatea
1. picăturile de ploaie pe obrazul ferestrei
zi dupã zi
ca un ochi tainic ascuns
în ropotul liniștii
suspin după suspin
și iar stropii de ploaie
ca niște broboane de rouă
prelinși pe obrazul de cîmpie
cu maci înfloriți
și țîrîit de greier tăcut
2. cu mîinile sub cap
pe troscotul verde după ploaie
cînd lumea s-a răcorit
și văzduhul
privind la norii umblători, albi
nesfîrșit de albi și albaștri...
„Ne este greu să credem că ar exista Poezie fără Dumnezeu. În genere, poate exista ceva fără Dumnezeu? – de la fapte de viaţă, dar şi opere de artă, pînă la poezia fără de care spiritul ar fi ca şi mort! Puţin probabil să aflăm un răspuns afirmativ la această interogaţie. Cele două entităţi, Poezia şi Dumnezeu, sînt şi se manifestă numai împreună, potenţîndu-se reciproc.
format: 13 x 20 cm
„Năzuinţa către Absolut rămâne tema principală a operei eminesciene, căreia i se subordonează toate celelalte teme şi motive. În unul dintre manuscrise, poetul apelează la o imagine simbolică pentru a sugera condiţia omului de geniu: „ O sută de izvoare pornind de la aceeaşi înălţime de munte…unele vor fi reîmpărţite pentru scopuri utile prin fel de fel de ţevi, altele vor mâna roţi, altele maşini…unul îşi va arunca liber apa spre cer”. Geniul nu este ancorat în imediat, el nu are în sânul neamului său un rol pragmatic.
CÂNTECUL SOARELUI
- Soare, soare, domn bălai,
Spune, câte raze ai?
- Zău că nu ştiu, măi nepoţi,
Câte am ajung la toţi!
- Soare, soare, domn frumos,
La câţi dai lumină jos?
- Nu ştiu, eu nu socotesc
Pe câţi mângâi şi-ncălzesc!
