Canoanele Maicii Domnului, care se mai numesc și Octoihul Maicii Domnului, vom vedea îndată de ce, este o carte de cult în primul rând, care se citește îndeobște la Pavecernița Mică, după Crez. Dar cartea a devenit atât de îndrăgită de credincioși, încât a trecut și în pravila zilnică a creștinului de rând. Puțini însă știu cum se citește această carte.
Tânărul Roman are multă evlavie la Hristos şi Maica Domnului. El își doreşte nespus să le poată cânta laude. Dar atunci când încearcă să cânte, glasul i se stinge, iar cuvintele rămân nerostite. Ceilalţi citeţi râd de neputinţa lui.
Dar totul se schimbă într-o minunată noapte de Crăciun, când Maica Domnului i se arată în vis și face cu el o minune.
Doamne, binecuvântează!
Slavă Ție, Doamne!
Mântuiește-mă, Doamne, căci pier!
Scoate din temniță sufletul meu!
Îndreaptă calea mea, Doamne!
Nu lăsa să se clatine pașii mei!
Dumnezeule, milostiv fie mie, păcătosului!
Doamne, le poți pe toate câte le voiești.
Mai presus de orice, fie voia Ta și nu a mea.
Doamne, Tu le știi pe toate: fă cu mine precum voiești. Amin.
Noul Testament este discret în ceea ce o priveşte pe Fecioara Maria. În schimb, literatura creştină din primele secole referitoare la Maica Domnului este foarte bogată. Plecând de la enunţul Naşterii lui Hristos dintr-o Fecioară, primele comunităţi creştine au elaborat o cantitate impresionantă de relatări, ce căutau să răspundă întrebărilor referitoare la caracterul unic al maternităţii şi morţii Maicii Domnului.
Această carte este disponibilă în ediția a treia, revizuitã și adãugitã. Detalii, aici.
Canoanele Maicii Domnului, Cununa Pururea Fecioarei sau Noul Theotokarion este o carte de cult care se citește la sfârșitul Pavecerniței Mici peste tot anul, structurată pe cele opt glasuri.
Se vede la Metafrast, în întâia zi a lunii lui octombrie, întru care prăznuim pe Sfântul Roman Cântărețul (Melodul), că sfântul acela a fost din cetatea Edesa și a lăsat patria sa, și ducându-se în Țarigrad, a locuit într-o mănăstire a Prea Sfintei Stăpânei noastre, ceea ce se zice întru cele ale lui Kir. Și de multe ori se ducea din chilia lui la biserica Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioară cea din Vlaherne, și acolo petrecea toată noaptea la priveghere, că era foarte evlavios și îmbunătățit, priveghind la praznicele cele împărătești și rugându-se toată noaptea.
Fraților, de ce Biserica numește sfârșitul pământesc al vieții Maicii Domnului nu moarte, precum, de obicei, numim sfârșitul oamenilor, ci adormire? Văzând moartea ei ca pe un timp de odihnă sau ca pe un somn liniștit, Biserica ne îndeamnă nu numai să nu ne întristăm și să nu plângem la mormântul ei, ci, dimpotrivă, să înălțăm cântări de bucurie și doxologii pentru adormirea ei.
Oriunde ne-am uita în această lume, pretutindeni vedem doar stricăciune, deșertăciune și păcat. Pretutindeni predomină cele pământești și stricăcioase, conversațiile deșarte și lipsite de conținut, faptele pline de deșertăciune – care aproape că nu ne aduc aminte deloc de cer, de Dumnezeu și de viața de dincolo.
Mary Cunningham (Universitatea din Nottingham) oferă Bisericii şi oricărui cititor interesat de persoana Mariei Theotokos o uimitoare prezentare istorică şi teologică. Fecioara Maria a fost și continuă să fie centrul vieții creștine ortodoxe. În acest sens, ortodocșii au o moştenire comună cu romano-catolicii și anglicanii, deși, după cum această carte arată, există deosebiri semnificative. Acest studiu își propune să ofere o cunoaştere mai deplină a identității Fecioarei Maria și a modului în care ea a fost înțeleasă în istoria Bisericii.
