Eşti aici

familie
 

Cartea de față se adresează în primul rând studenților de la specializarea asistență socială și lucrătorilor sociali dar se adresează în egală măsură și celor care lucrează cu copii, cuplurile tinere și cu familia în general, dorind să aibă informații despre ei. Lucrarea încercă să le ofere repere teoretice și practice în munca cu aceștia, având convingerea că încă sunt multe de oferit problematica familiei fiind foarte variată.

Prin aceste două volume, încununăm preocupările mai vechi legate de izvoarele privind căsătoria şi familia, valorificând atât legislația bisericească ortodoxă, cât şi cea laică din România. Scopul explicit este acela de a pune la îndemâna specialiștilor, dar și a tuturor celor interesați de acest subiect, un instrument de lucru care să permită abordări istorice, canonice și juridice cu privire la căsătorie și instituția familiei.

Prin volumul de față, se continuă publicarea unei serii de izvoare privind căsătoria şi familia, valorificând atât legislația bisericească, ortodoxă, cât şi cea laică din România, cu scopul explicit de a pune la îndemâna specialiștilor, dar și a tuturor celor interesați de acest subiect, un instrument de lucru care să permită abordări istorice, canonice și juridice cu privire la instituția familiei.

Acest volum continuă seria de cărți Problemele iubirii. Dacă primele două cărți – „Problemele iubirii: relațiile de dinaintea căsătoriei” și „Problemele iubirii: criza în familie” – au fost structurate în funcție de etapele relației, în acest volum vor fi analizate diverse probleme des întâlnite privind relațiile atât înainte de căsătorie, cât și cele de familie. Iată care sunt subiectele pe care le abordează acest volum:

– „iubirea virtuală”;

– relația dintre...

Ce spunea Sfântul Nicolae Velimirovici despre educație

Astăzi, Nunta şi-a pierdut aureola ei sfântă şi şi-a căpătat un spirit de mânie. Creşterea pe care copilul o primea în familia lui a ajuns astăzi să fie doar alimentaţie, îmbrăcăminte şi trimiterea la şcoală, din partea părinţilor. Cândva, politicienii statului puteau avea încredere în instituţiile de învăţământ, pentru că acestea dădeau educaţia necesară cetăţenilor ca să devină oameni cu entuziasm, cu caracter puternic.

Familia preotului era nefericită...

Îmi amintesc de un minunat preot din Occident (eu am fost duhovnicul întregii familii). La foarte scurtă vreme după venirea lui în Anglia am băgat de seamă că familia lui era nefericită, cu adevărat nefericită. M-am uitat cu luareaminte şi am început să-i întreb despre problemele lor şi pe preot, şi pe soţia lui. Am descoperit astfel că el îşi dăruia toată viaţa credincioşilor, iar pentru familie nu rămânea nici un pic de vreme.

De multe ori, atunci când încerci să-ți atragi familia spre trăirea credinței ortodoxe, întâmpini provocări dintre cele mai diferite și mai mari. Fie că este vorba de refuzul copiilor de a face rugăciunea împreună, de incapacitatea de a sta liniștiți atunci când merg la biserică, de încercările apărute atunci când vine vorba să postiți împreună sau de crize grave în trăirea credinței ortodoxe la vârsta adolescenței și chiar la maturitate, toate acestea sunt situații cu care...

Sfântul Ioan Gură de Aur despre manifestarea iubirii bărbatului față de femeia sa!

Să-i spui cuvinte de dragoste:… Eu, dintre toate lucrurile, mai mult cinstesc iubirea ta și nimic nu-mi este atât de chinuitor și neplăcut pe cât a mă afla undeva departe de tine. Și dacă ar trebui să le pierd pe toate, și dacă aș fi în cele mai mari primejdii, orice lucru aș păți, toate le pot suferi și purta câtă vreme tu îmi ești bine. Și copiii atunci îmi sunt doriți, când tu ne arăți dragoste…

Dintre toate lucrurile pe care le face omul, cel mai important pentru fericirea sa este întemeierea familiei. Majoritatea trăirilor noastre, atât cele plăcute, cât și cele neplăcute sunt legate tocmai de familie. Familia este locul în care trăiește iubirea. Calea vieții de familie este acea cale pe care crește iubirea. Ce este oare pentru om mai important decât iubirea?

Pagini