Eminescu

 

„Ne este greu să credem că ar exista Poezie fără Dumnezeu. În genere, poate exista ceva fără Dumnezeu? – de la fapte de viaţă, dar şi opere de artă, pînă la poezia fără de care spiritul ar fi ca şi mort! Puţin probabil să aflăm un răspuns afirmativ la această interogaţie. Cele două entităţi, Poezia şi Dumnezeu, sînt şi se manifestă numai împreună, potenţîndu-se reciproc.

„Năzuinţa către Absolut rămâne tema principală a operei eminesciene, căreia i se subordonează toate celelalte teme şi motive. În unul dintre manuscrise, poetul apelează la o imagine simbolică pentru a sugera condiţia omului de geniu: „ O sută de izvoare pornind de la aceeaşi înălţime de munte…unele vor fi reîmpărţite pentru scopuri utile prin fel de fel de ţevi, altele vor mâna roţi, altele maşini…unul îşi va arunca liber apa spre cer”. Geniul nu este ancorat în imediat, el nu are în sânul neamului său un rol pragmatic.