Editura Doxologia

 

Postul Mare este un dar minunat, o vreme aparte care aduce în fiecare an echilibru în inimile noastre, dându-ne ocazia de a ne veșteji patimile și de a ne concentra puterile asupra vieții duhovnicești. Această carte se adresează întregii familii, de la mic la mare. Întrucât ne străduim să ne creștem copiii în Biserică, trebuie să găsim de-a lungul Postului Mare căi de împreună-creștere: să postim împreună, să mergem la biserică împreună, să facem fapte bune împreună și să studiem împreună.

Proiectul seriei de volume intitulate „În Biserica Slavei Tale”. Studii de teologie și spiritualitate liturgică a ajuns la cel de-al patrulea volum, după ce primele trei volume au fost publicate în două ediții: volumul I, ediția întâi, Editura Erota, Iași, 2003, 281 p., ediția a doua, Editura Doxologia, Iași, 2012, 205 p.; volumul II, ediția întâi, Editura Golia, Iași, 2004, 199 p., ediția a doua, Editura Doxologia, Iași, 2012, 137 p.; volumul III, ediția întâi, Editura Performantica, Iași, 2006, 197 p., ediția a doua, Editura Doxologia, Iași, 2012, 142 p...

Sfântul Luca este singurul autor din Antichitate care a adăugat la Evanghelia scrisă de el o istorie a originii creștinismului (Faptele Apostolilor). El a dorit să arate continuitatea dintre istoria lui Iisus Hristos și cea a apostolilor, în calitatea lor de martori și mărturisitori ai învierii Sale. 

Părintele Justin Pârvu s-a născut odată cu România Mare, pe data de 10 februarie 1919, s-a format în perioada de maximă efervescență spirituală, culturală și națională dintre cele două războaie mondiale, a luptat pe front ca preot militar, a cunoscut ororile pușcăriilor comuniste în cei 16 ani cunoscuți după gratii sau muncă silnică, a cunoscut umilința de a fi stigmatizat ca pușcăriaș, a fost reprimit cu greu în mănăstire, dar odată reintrat, a confirmat vocația monahală de excepție.

M-a ajutat Dumnezeu să iubesc oamenii, cea mai mare minune pe care a făcut-o a fost să iubesc oamenii (deși această iubire e încă un biet început). Cea mai mare neputință a mea era că nu puteam să iubesc. Nici pe mine nu mă iubeam, de fapt de aceea nici nu iubim pe nimeni pentru că nu ne iubim pe noi în mod sănătos. Mă uitam la un om și găseam ceva ce nu era bun. Am întâlnit o surioară în țara asta care zice că pățește la fel. Vedeam ce nu era bun și ziceam: „Câh!”.

Vă îmbrățișez, dragi copilași, și Îl rog pe Dumnezeu să îmi lumineze mintea, să îmi încălzească inima ca să pot da răspunsurile plăcute Lui și vouă.

Alexandru, 12 ani: Cum să fac să nu-mi mai supăr părinții?