Editura Doxologia

 

Dacă aș fi întrebat care era cea dintâi impresie pe care și-o forma cineva văzându-l pe Părintele Iacov, aș răspunde: bunătatea sa nemărginită, smerenia profundă și iubirea neprefăcută.

Puteai recunoaște prezența harului lui Dumnezeu în fiecare amănunt al vieții Părintelui Iacov. Cu iubirea și cu smerenia sa, Părintele putea să mute munții din loc, adică atingea sufletele oamenilor și îi făcea să se schimbe. 

Viu este Domnul Dumnezeul nostru! Acestea erau cuvintele Părintelui, aceasta să fie și nădejdea...

Viaţa Sfântului Vasile cel Nou are o importanţă specială pentru studiile bizantine şi de istorie a teologiei şi spiritualităţii creştine. Ca text hagiografic, ilustrează forma de spiritualitate denumită „nebunia întru Hristos", o asceză care propune renunţarea la onorabilitate, duhovnicia avansată arătându-se doar câtorva ucenici aleşi. Dintre ascezele excentrice ale primului mileniu creştin, este singura care s-a transmis până azi.

Semnificația religioasă pe care o prezintă Viața Sfântului Chiril Fileotul este destul de însemnată, datorită numeroaselor citate ori parafraze provenind din Biblie și din scrierile Sfinților Părinți. Volumul oferă numeroase detalii interesante despre viața monastică din secolul al XI-lea și de la începutul secolului al XII-lea. Autorul ne prezintă, rând pe rând, nu doar personalitatea sfântului, ci nenumărate alte aspecte ale vieții epocii respective, viața, deopotrivă privată și religioasă, precum și personalitățile de atunci: împăratul Alexie I Comnenul...

Boala este uneori o povară grea pe umerii celui afectat de ea, însă aceasta poate deveni un prilej de sfințire atunci când este primită cu bucurie și cu încredere în Dumnezeu. Mitropolitul Neofit de Morfu prezintă câteva momente din viețuirea sfântă a doi oameni ai lui Dumnezeu, care au suferit de o boală foarte grea: Sfântul Nichifor Leprosul (1887-1964), prăznuit pe 4 ianuarie, și a ucenicului său, Părintele Evmenie Saridakis Leprosul (1931-1999).

Album omagial tipărit cu ocazia aniversării a 380 de ani de la sfințirea bisericii Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași.

Lucrarea lui Melchisedec Ştefănescu reprezintă atât o istorie a relaţiilor dintre Ortodoxie şi reformatori, cât şi a pătrunderii confesiunilor protestante în Transilvania – autorul folosind numeroase mărturii ale cronicarilor vremii. Totodată, în paginile sale găsim o expunere a relaţiilor dintre iezuiţi, reformatori şi Patriarhia Ecumenică, a modului în care acestea s-au repercutat asupra Ortodoxiei româneşti.

Toţi avem nevoie de cineva în care să avem încredere, de cineva pe care să îl iubim și care ne va iubi înapoi. Căutăm acest lucru nu numai pentru satisfacerea propriilor noastre nevoi egoiste, ci, mai important, pentru a îndeplini nevoia noastră înnăscută, de a oferi dragoste altora, întrucât suntem creaţi în acest mod: după chipul lui Dumnezeu, Care este iubire. Și astfel, căutăm o altă persoană căreia să îi putem dedica viaţa noastră și să i-o dăruim necondiţionat, fiind iubiţi, în schimb, în aceeași manieră.

„Început și temelie adevărată a bunătăților este cunoașterea despre firea dumnezeiască, credința în Hristos. Fiindcă ceea ce este ochiul în trup, aceea este credința și cunoașterea celor dumnezeiești pentru suflet. Totuși aceasta are nevoie de lucrarea virtuții, așa cum ochiul are nevoie de mâini și de picioare și de celelalte mădulare ale trupului. Pentru aceasta, dumnezeiescul Apostol adaugă cuvintelor dogmatice și învățătura morală, pentru a zidi în noi virtutea desăvârșită, căci prin Epistola sa către Romani a adus folos tuturor oamenilor”.
...

Tragedia Hristos pătimind scrisă de Sfântul Grigorie de Nazianz (329-390) este singura operă dramatică creştină, prezenta ediţie conţinând prima traducere în limba română din greaca veche. Potrivit biografului său, Sfântul Grigorie ar fi început să scrie versuri pentru a se opune în felul acesta poruncii împăratului Iulian Apostatul (330-363) de a nu se permite creştinilor predarea literaturii antice, dar şi pentru a-l contracara pe Apolinarie din Laodiceea, care, prin versurile sale, îşi răspândea cu uşurinţă opiniile eretice.

Cuvînt şoptit la vecernie
în liturghia clipei
şi fără de loc timpul
trecerea prin viaţă
prin văpaia coaptă a grîului
cu multe feţe pîinea
ne hrăneşte închipuirea.

Din cartea lumii
direct în cartea vieţii
necitită vreodată
pînă la capăt
de nimeni
capăt şi începătură
stăruitor în Scriptură
urmarea ne este nouă
carte de învăţătură.

(Văpaia coaptă a grîului)