Serghei Alexandrovici Nilus (1862-1929) este un scriitor rus remarcabil. Fiul unei familii de emigranţi elveţieni, Nilus a studiat dreptul şi, după ce a absolvit la Facultatea din Moscova, a ajuns magistrat în Transcaucazia. Întâlnirea cu Sfântul Ioan de Kronstadt, care i-a vindecat o infecţie în gât, l-a transformat profund. În 1907, Nilus s-a mutat la Mănăstirea Optina, unde a trăit până la 1912. În acest timp el a publicat mai multe cărţi duhovniceşti, inclusiv „Pe malul râului dumnezeiesc. Însemnările unui ortodox”.
Eşti aici
comunism
Autorul acestei cărţi, Părintele Dimitrie Bejan, este unul dintre cei mai ilustri reprezentanţi ai intelectualităţii interbelice. Personalitate complexă şi, din păcate, încă puţin cunoscută, Pr. Bejan este una din numeroasele personalităţi care, în tăcere, discret, nespectacular, fără publicitate, a reuşit să asume cu dârzenie drumul anevoios al umanizării prin suferinţă. Destin unic şi veritabil model pentru generaţia tânără actuală, Pr.
Ceea ce înțeleptul ierarh cărturar spunea demult despre folosul citirii cărților în limba maternă — făcând analogie cu banii care circulă peste tot — reprezintă un adevăr verificat de milenii. Pornind de aici, putem afirma că circulația cărților, prin traduceri, în spații geografice diferite se leagă strict de însuși rostul scrierii lor. Astfel, nu e de mirare că lucrări celebre sunt cunoscute pe toate meridianele lumii, oferind elemente luminoase care se regăsesc în morfologia spirituală a multor popoare.
„Cine uită nu merită” spunea istoricul Nicolae Iorga. La 20 de ani de la căderea regimului comunist uitarea începe să se aştearnă peste conştiinţa tot mai adumbrită de problemele traiului de zi cu zi. Se uită primejdios de uşor calvarul prin care a trecut România începând cu anul 1948. La fel de primejdioasă este şi neştiinţa combinată cu reaua voinţă a unora din contemporanii noştri care formulează acuze nefondate doar pentru că Biserica a fost ACOLO în mijlocul urgiei.
În cadrul Editurii Doxologia, a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a fost publicată o carte eveniment: Oranki-amintiri din captivitate, a părintelui Dimitrie Bejan. Apărută în condiţii grafice excepţionale, cu o prefaţă semnată de Pr. Acad. Mircea Păcurariu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu, lucrarea cuprinde una din cele mai cutremurătoare mărturii despre ororile regimului sovietic de după Al Doilea Război Mondial. Alături de Închisoarea noastră cea de toate zilele, autor Ion Ioanid, Amintiri din Gulag, autor pr.