Spovedania este mai mult decât o simplă mărturisire a păcatelor în fața preotului, este o recunoaștere a capacității sau a incapacității noastre, o autocritică, o întoarcere a noastră către Dumnezeu. Această cărticică ne ajută să intrăm mai ușor în rânduială, în acea ordine sau curățenie duhovnicească care se cere de cel ce dorește prin spovedanie să dobândească iertare și îndreptare pentru ca, mai apoi, să se împărtășească cu Trupul și Sângele Mântuitorului.
Eşti aici
canoane
Volumul de față reunește toate canoanele la Sfântul Arhanghel Mihail, atribuite de tradiția manuscrisă Sfântului Iosif Imnograful.
„Participarea creştinului la orice fel de război vine în vădită opoziţie cu credinţa sa. Dar şi tolerarea nedreptăţii ce se face celor nevinovaţi este culpabilă.” Această concluzie cu valoare de aforism a lui Georgios Mantzaridis exprimă cel mai bine atitudinea Bisericii Ortodoxe faţă de război şi stagiul militar. Biserica se opune participării creştinilor la războaie de cucerire însă încuviinţează satisfacerea serviciului militar şi participarea la războiul pentru apărarea patriei.
Volumul de față cuprinde toate omiliile și scrierile ascetice păstrate ale Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat (521-592), fiind prima traducere într-o limbă modernă. Sfântul Simeon este cel mai cunoscut dintre sfinții stâlpnici, după ce, omonimul său, numit Simeon cel Bătrân, cu un secol înainte descoperise lumii acest extraordinar mod de viață ascetică. Sfântul Simeon din Muntele Minunat ocrotește de mai bine de 500 de ani Moldova și Lavra Neamțului, prin moaștele sale ce se află aici, odor neprețuit, dăruit Mănăstirii de Sfântul Voievod Ștefan...
Lucrarea de faţă reprezintă o sinteză a tot ceea ce am scris despre monahism, un mic manual de prezentare a vieţii duhovniceşti aşa cum trebuie ea trăită atât de călugări, cât şi de mireni. Nu există două spiritualităţi diferite în Ortodoxie, una monahală şi una laică, două scopuri diferite, unul pentru călugări şi altul pentru mireni. Este vorba despre aceeaşi cale, cu câteva mici diferenţe, fireşte, însă de nuanţă, de amănunt, de dozaj. Viaţa călugărului nu este diferită în esenţă de viaţa credincioşilor mireni.
Metodie I – monah, om de cultură, mărturisitor al credinţei şi patriarh al Constantinopolului (843‐847) – este o figură învăluită în norii timpului şi în mireasmă de tămâie. Mulţi poate că îi cunosc numele, dar puţini înţeleg contribuţia importantă pe care a adus‐o în lumpta împotriva iconoclasmului.
Ediție îngrijită și introducere de Pr. Dragoș Bahrim
Sfântul Ioan Mavropous este unul din cei mai prolifici imnografi bizantini, genul practicat de el fiind în epocă la apogeul său.
Opera sfântului este impresionantă, atât prin dimensiuni, cât și prin conținut și cuprinde în noua ediție critică cinci volume mari (al șaselea conține indici pentru întreaga operă), fiecare volum însumând peste 400 de pagini. Cercetătorii actuali îl consideră pe Sfântul Neofit drept cel mai prolific autor bizantin din secolul al XII-lea după canonistul Teodor Valsamon.