Eşti aici

boli
 

Volumul de față a fost constituit din povețele duhovnicești extrase din corespondența bogată și din predicile remarcabile ale Arhimandritului Ioan. Scopul principal al Părintelui Ioan a fost acela de a oferi hrană duhovnicească credincioșilor, de a-i întoarce pe cei rătăciți în brațele lui Dumnezeu, descoperindu-le voința Lui. „Doar în Biserică și prin Dumnezeu” vedea Părintele Krestiankin renașterea fiecărui om în parte, a țării și a lumii întregi.

În preocupările pentru păstrarea sănătăţii, un loc principal îl ocupă inima, acest izvor permanent de viaţă, a cărei activitate neîntreruptă aigură circulaţia sângelui spre toate ţesuturile organismului, aprovizionând fiecare celulă vie cu oxigenul şi materiile nutritive absolut necesare.