Când la o Editură bisericească apare un Volum omagial dedicat unei personalităţi laice, în jurul proiectului se ivesc o serie de nedumeriri. Ele sunt firești și ajută la înţelegerea contextului eclesial și socio-cultural al noii apariţii. Pornind de la ele, doresc să aștern umila-mi mărturisire în legătură cu Volumul dedicat scriitorului Grigore Ilisei la împlinirea vârstei de 80 de ani.
Eşti aici
biografii
Când învățătorii, preoții și alți cărturari de la țară s-ar osteni să scrie istoria satului lor, vom avea pagini vii, adevărate, despre tot ce este pretutindeni, cărți cinstite care vor alcătui laolaltă monografia țării. Ele vor sluji tuturor, și istoricului, și omului de litere, și economistului, și omului politic. Cine ar ști despre frumusețea legendelor și despre atâtea lucruri de interes dacă nu am avea istoria sumară a satelor cu dramele lor?
Nicolae Iorga (1871-1940)
Îmi amintesc că odată se terminaseră proviziile de mâncare, bani nu erau, să cumpere... Mama Olga a venit plângând în atelierul unde lucram şi ne-a spus să mergem la biserică să ne rugăm cu lacrimi, să ne ajute Maica Domnului, ceea ce am şi făcut. După rugăciune, unele maici au observat că la poarta mănăstirii erau nişte căruţe. S-au dus să vadă ce este. Nişte săteni dintr-o comună mai depărtată se rătăciseră de la drumul pe care trebuiau să meargă către Târg. Aflând că acolo este o mănăstire şi că sunt adăpostiţi copii orfani au spus să descarce căruţele...
Preafericitul povestea cu lacrimi în ochi despre viața lui din copilărie, despre cum umbla desculț și cum îl zgâriau rugii și pălămida, despre cârlanii săi, pe care i-a îndrăgit, și despre drumul pe care l-a luat viața lui, fără să-i fie vreodată rușine că a avut părinți țărani și neștiutori de carte, dar și fără să se laude cu ceea ce a realizat. Totdeauna spunea că numai Dumnezeu l-a învrednicit să ducă acea misiune de păstor al Bisericii Ortodoxe Române până la sfârșitul vieții de călător pe acest pământ.
Cartea părintelui Paisie Olaru este un îndemn pentru a înțelege esențialul și vocația vieții monahale. Lumina și lupta acestei cărți, care cheamă pe om la împăcare cu Dumnezeu, cu semenii și cu sine însuși, contrastează mult cu tulburarea veacului în care trăim. Pentru părintele Paisie, moartea a devenit un Paște, o trecere la Domnul, într-un „colțișor de rai”, într-un „sălaș din Casa Tatălui ceresc”, pentru că toată viața sa pe pământ a fost căutare și pregustare a bucuriei cerești.
