Eşti aici

Alexandru Lascarov-Moldovanu
 

Volumul de față, needitat până acum, Despre Smerenie, în forma lui dactilografiată, însumând 349 de pagini, dispus în 38 de capitole, însumează munca scriitorului din 22 noiembrie 1957 până în 14 februarie 1958. Cartea se dorește o replică la Trufia, un studiu amplu, pe care însă nu-l cunoaștem (cu mare regret afirmăm) încă (probabil s-a pierdut sau s-a rătăcit în vâltorile unui timp prea tulbure pentru România anilor 1940-1990).

Adesea, în nopți de nesomn, în nopți de viscole sufletești, am călătorit cu gândul spre sihăstria din adâncul ascuns de munte, trecând pe la peștera lui Anatolie, stând de vorbă cu preacuvioșii Nicanor și Agatanghel, pătruzând în biserica tăcută și chemătoare sau urcându-mă, pe culme, în lumina atotbiruitoare și vorbind cu tinerii plini de voie bună, care se duceau în căutarea Frumuseții. Și din toate luam puteri, cu care să birui amenințarea răului.

Mult îi place omului nostru de la țară să stea, în ceasurile lui de răgaz, la foc și să povestească sau să asculte povestirile altuia. Acolo, lângă foc, s-au făurit toate povestirile noastre, care, pe urmă, au fost trecute din gură în gură, de la rând de neam altor rânduri de neamuri, în fir neîntrerupt, precum neîntrerupt este însuși firul cel sufletesc al obștii noastre

Autorul

Prin dialogurile evocate, scriitorul ne invită să fim prezenți, cu luare-aminte la fiecare clipă, la fiecare minune care se pretrece împrejurul nostru! Și ne cheamă totodată să dăm noi înșine valoare oricărui lucru pe care îl avem de împlinit. Cum? Prin „uimire”, „cinste”, pricepere, atenție, și celelalte virtuți cu care pictăm și înnobilăm mediul cotidian.

     Crucea, simbol atotcuprinzător al cosmosului, reprezintă momentul suprem al iubirii divine (Părintele Constantin Galeriu), apărătoare şi liman deopotrivă, împlinitoarea legii celei vechi. Atotputerniciei şi tăriei ei duhovniceşti, îi va dedica scriitorul Alexandru Lascarov-Moldovanu (1885-1971) un buchet de povestiri, adevărate poveţe creştine, îndreptar şi stavilă firii noastre rebele.