Sfântul Chiril Fileotul – viața ca filocalie - Recenzie

 

Viețile sfinților, în general, au un lucru în comun, faptul de a reprezenta ethosul creștin și un mod de viață exemplar, impunând în persoana sfântului un model de viețuire la care creștinul este chemat să se raporteze permanent în viața de zi cu zi. Puține sunt însă viețile de sfinți care, pe lângă aceste efecte moralizatoare, se prezintă ca o oglindă a Scripturilor și a textelor Sfinților Părinți, transformându-se într-un manual de înțelepciune creștină la purtător, ușor de utilizat, la îndemână oricând.

Deschizând această Viață a sfântului Chiril Fileotul oriunde, la întâmplare, dai de acest izvor de înțelepciune creștinească acumulat de secole, dar transmis sintetic, aproape ca în literatura gnomică. Învățăturile creștine sunt transmise astfel pe calea directă a citatelor simple, scurte, uneori telegrafice, ca pentru a fi mai ușor reținute. Fiecare eveniment din viața sfântului, prilejuiește un lung șir de meditații scripturistice și patristice pe teme variate cum ar fi ascultarea călugărească, dragostea de aproapele, credința dreaptă și toate celelalte virtuți, dar și iubirea de argint, lăcomia pântecelui, lacrimile și pocăința demonică, înșelarea. Citatele din Sfinții Părinți sunt alese cu grijă, preferându-se citatele scurte, concentrate, elocvente, cele mai pline de sevă și de înțelepciune, cu un clar rol mnemotehnic. Sursele acestor citate au fost atent identificate de îngrijitorul ediției, diac. Ilarion Argatu, și marcate cu scrupulozitate la notele de subsol.

Viața Sfântului Chiril Fileotul se prezintă astfel ca un lung florilegiu patristic și scripturistic. Textele filocalice reunite care vorbesc despre isihie, rugăciune și asceza cea după Dumnezeu, fac din Viața Sfântului Chiril o Filocalie avant la lettre, o Filocalie mai înainte de Filocalie sau o Filocalie bizantină de buzunar. Citatele din Sfinții Părinți nu îngreunează narațiunea, ci dimpotrivă se împletesc în mod armonios cu povestirea, lăsându-ne adeseori impresia că citatul este direct rezultatul experienței de viață istorisite: „Banii ți i-a luat. Dacă vei purta cu vitejie răpirea aceasta, atâta plată vei primi câtă ai fi primit, dacă i-ai fi pus îm mâinile săracilor. Cel ce dă săracilor și cel ce pentru Dumnezeu nu uneltește sau blestemă pe răpitor același lucru îl împlinește. Și iarăși: „Deplină răutate este să păcătuiască cineva și cu intenția, și cu fapta. Dar răul este pe jumătate când păcatul rămâne numai în pornirea minții. Nu rămâne cu totul nepedepsit cel ce păcătuiește numai cu mintea, ci, cu cât scade răul, cu atât va fi scos din cazne”.

Adeseori, în cuvinte simple și citate scurte sunt transmise adevăruri profunde ale credinței creștine: „Cel ce a gustat cele de sus, cu ușurință disprețuiește cele de jos. Iar cel ce nu a gustat, acela se veselește de cele vremelnice. Milostenie este să ierți. Sărăcia este inima fără răutate, neagonisirea este lepădarea grijilor. Iar desăvârșita nepătimire este neagonisirea cea înțelegătoare, la care ajungând mintea, se desparte de cele de aici”. Chiar în dialogurile personajelor, citatele din Sfinții Părinți și din Scriptură sunt prezente în cel mai înalt grad, ca și cum, prin aceasta, ar vrea să ne transmită ideea că vorbirea creștinului trebuie să fie dreasă cu sare, înțeleaptă, sfătoasă, să fie un tezaur de vorbe de duh, inspirate de Duhul Sfânt, pentru a nu fi vorbire deșartă. Povața curge astfel cu orice prilej, cea mai mică discuție este astfel pretext pentru desfășurarea acestei înțelepciuni de veacuri, pe care experiența creștină a adunat-o în scrierile sale ca într-un tezaur: „Nu te întrista pentru cei ce mor, căci este necesară moartea, ci întristează-te pentru cei ce mor cu rușine. Căci moartea acestora este despărțire de Dumnezeu”`. Cel ce astfel vorbește și își drege vorba lui cu sarea înțelepciunii va fi precum „gura lui Hristos”: „Gura lui Hristos va fi, căci cel ce scoate lucru de preț din ceea ce este fără de preț va fi precum gura Mea”. „Necunoașterea lui Dumnezeu este moartea sufletului”. „Este mai bun un război lăudat decât o pace care ne desparte de Dumnezeu”. „Dreptcredincios este nu cel ce miluiește pe mulți, ci cel ce nu nedreptățește pe nimeni”. „Cineva a spus că legile sunt sufletul cetății. Căci așa cum trupul lipsit de suflet cade, tot așa și cetatea care nu are legi se nimicește”.

„Cel ce cruță pe cei răi îi nedreptățește pe cei buni”. Cartea este plină de astfel de texte gnomice, menite de a trezi mintea ascultătorului și de a o pune în lucrare. Viața Sfântului Chiril e o viață care pune mai puțin accentul pe isprăvile văzute ale sfântului. Accentul aici cade pe înțelepciune. Evenimentele vieții sfântului sunt mai puțin o narațiune propriu zisă. Narațiunea se topește, se distilează practic în meditațiile adânci, în verva sfătoasă, în cuvântul de duh inspirat, în înțelepciunea unui cuvânt dres cu sare și a unei minți care s-a aplecat cu osârdie asupra scrierilor Sfinților Părinți sorbindu-le și hrănindu-se cu seva lor. Pe lângă ascezele mai presus de fire care nu lipsesc din Viața sfântului Chiril, ni se prezintă și o asceză care astăzi aproape a dispărut, o asceză a minții și a cuvântului. Încheiem mica noastră prezentare cu îndemnul sfântului Chiril la o viață de meditație, de iubire de înțelepciune, de asceză a minții și a cuvântului, dar și de a pune în lucrare dulceața cuvintelor:

„Cărțile nu le agonisi ca să stea pe rafturi, ci în inima ta... Cărțile sunt monumente memorabile pentru oamenii învățați și monumente funerare pentru cei neînvățați. Caută să te luminezi cu cuvintele sănătății mai degrabă prin trude decât prin cărți. Oricine mărturisește dulceața cuvintelor lui Dumnezeu, dar nu gustă din ea, unul ca acesta o arată amară...De aceea iubitorul de învățătură trebuie să fie și iubitor de osteneală... Cel ce este înțelepțit fără faptă și care vorbește cuvinte se îmbogățește în nedreptate”. Prin urmare, nu este de ajuns cuvântul simplu unei vieți pline de înțelepciune, ci este nevoie de cuvântul lucrător care duce la făptuire, căci „nimic nu este mai sărac decât o minte care filosofează cele ale lui Dumnezeu fără Dumnezeu”.