Doi monahi trăiau împreună în pustie. Într-una din zile şi-au pus o condiţie – să nu mănânce nimic până când nu le va trimite Dumnezeu...
Doi monahi trăiau împreună în pustie. Într-una din zile şi-au pus o condiţie – să nu mănânce nimic până când nu le va trimite Dumnezeu. Oare ar fi coborât Dumnezeu în mod vizibil înaintea lor cu vreun coş de mâncare? Nicidecum!
Mai târziu, când deja erau extenuaţi din cauza foamei, i-au aflat câţiva tâlhari care, îndată ce i-au văzut în ce hal se aflau, li s-a făcut milă şi le-au dat să mănânce. Unul dintre ei a luat mâncarea, zicându-şi în gând: «Aceşti oameni sunt răufăcători şi tâlhari. Faptul că ne dau pâine şi nu ne omoară, e o lucrare a lui Dumnezeu. E o intervenţie a proniei divine». Celălalt însă nu a primit mâncarea de la tâlhari, ci a aşteptat să ia pâine direct din mâna lui Dumnezeu şi astfel să mănânce. Prin urmare, neprimind mâncarea de la tâlhari, a murit de foame!”
E! Faptul că barbarii şi răufăcătorii le-au dat pâine celor doi oameni extenuaţi nu este oare o lucrare a proniei lui Dumnezeu? Nu Dumnezeu este Cel care i-a luminat pe barbari? Sigur că da! De aceea şi eu îţi spun acum: nu te descuraja! Încrede-te în pronia divină şi Dumnezeu va avea grijă să depăşeşti ispitele. Nu cumva aştepţi să ţi Se arate Dumnezeu înaintea ochilor? Sigur că nu! Ci să-l lumineze pe un om ca să-ţi fie alături în momentele grele. Când îţi pui nădejdea în Dumnezeu, toate le rabzi, fiindcă ştii că Dumnezeu are planul Lui şi nu te va lăsa. Va aranja situaţiile în folosul tău şi va fi chiar mai bine decât te aştepţi!
Fragment extras din cartea: „Lumină lină și tainică în negura zilelor noastre. Starețul Gherman Stavrovouniotul”
