Eşti aici

Trei volume dedicate Sfântului Pantelimon și Doctorilor fără de arginți vor fi lansate joi la Librăria Doxologia
 

Editura Doxologia va prezenta joi, 10 octombrie, trei cărți dedicate Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și Sfinților Doctorilor fără de arginți. Evenimentul va avea loc începând cu ora 18.00, la Librăria Doxologia din Iași, de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.

În cadrul manifestărilor dedicate hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, Editura Doxologia organizează o lansare de carte dedicată sfinților tămăduitori, în temă cu „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, declarat de către Sfântul Sinod în Patriarhia Română.

Cele trei volume sunt: În dar ați luat, în dar să dați! - Vieți și canoane ale Sfinților doctori fără de arginți; Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, făcătorul de minuni – Viața, minunile, canon de rugăciune; și Sfântul Andrei Criteanul, Sfântul Gherman al Constantinopolului, Sfântul Sofronie al Ierusalimului, Sfântul Petru al Argosului, Omilii și canoane alese la Sfinții doctori fără de arginți.

Invitații evenimentului sunt părintele Dragoș Bahrim și Dragoș Mîrșanu de la Centrul de Studii Patristice „Sfântul Maxim Mărturisitorul”, precum și conf. univ. dr. pr. Roger Coresciuc de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.

„În dar ați luat, în dar să dați!”- Vieți și canoane ale Sfinților Doctori fără de arginți

Această carte se adresează în primul rând pelerinilor care vor să poarte în sufletul lor binecuvântarea sfântului care a poposit în zilele hramului Cuvioasei Parascheva lângă racla Sfintei și să-i aducă o rugăciune pentru sănătatea sufletului și a trupului, dat fiind faptul că această carte cuprinde Viețile unora dintre cei mai cunoscuți sfinți tămăduitori ai Bisericii Ortodoxe, precum și trei Canoane de rugăciune către acești sfinți pentru tămăduirea de boli și izbăvirea de necazuri, între care unul este Sfântul Pantelimon, prăznuit pe data de 27 iulie, urmat de Sfinții Chir și Ioan din Egipt (31 ianuarie și, respectiv, 28 iunie) și, de asemenea Sfinții Cosma și Damian (cei dinAsia, 1 noiembrie).

Sfântul Mare Mucenic Pantelimon - Viața, minunile, canoane de rugăciune

Această carte cuprinde mai multe texte privitoare la viața Sfântului Mare Mucenic și tămăduitor Pantelimon, însoțite de două frumoase canoane de rugăciune la acest Sfânt deosebit de milostiv al Bisericii noastre, care este un mare tămăduitor și doctor fără de arginți al multor boli.

Citind această carte cu credință și evlavie, se poate dovedi foarte folositoare. De aceea vă recomandăm să o purtați cu voi oriunde, să o dăruiți bolnavilor din spitale sau bătrânilor singuri, ca pe o ancoră a nădejdii în Hristos și în sfinții lui mijlocitori și tămăduitori.

Omilii și canoane alese la Sfinții Doctori fără de arginți

Volumul de față cuprinde trei cuvinte de laudă scrise în Răsăritul ortodox în secolele VII-X în cinstea unora din cei mai cunoscuți doctori fără de arginți. Primul, alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul, îl are ca subiect pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon (sărbătorit în Biserica Ortodoxă pe 27 iulie), probabil cel mai popular dintre anarghiri de multe secole încoace, până în vremurile noastre, inclusiv în România; al doilea, scris de Sfântul Sofronie al Ierusalimului, îi cinstește pe Sfinții Mucenici Chir și Ioan din Egipt (31 ianuarie și 28 iunie); și, în sfârșit, al treilea, compus de Sfântul Petru al Argosului, îi laudă pe Sfinții Cosma și Damian (cei din Asia, 1 noiembrie),care au fost considerați în mod obișnuit reprezentații-tip ai acestei categorii speciale de sfinți, adică doctorii fără de arginți prin excelență.

Cărțile pot fi comandate la numărul de telefon 0724.550.463, precum și pe email la adresa comenzi@edituradoxologia.ro.

Realizat de Flavius Popa.