Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea

 

În ziua de 9 iulie se proslăvește Icoana Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamț, prilej de bucurie duhovnicească, dar și de înnoite nădejdi în iubirea și ocrotirea Născătoarei de Dumnezeu. De aproape șase secole Moldova are o temerară mijlocitoare în icoana Maicii Domnului numită „Îndrumătoarea”, primită ca dar în 1429 de către evlaviosul domn Alexandru cel Bun de la împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul.

Unele consemnări străvechi adeveresc că odorul neprețuit al Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț este o reproducere a icoanei pictate în mod miraculos pe un stâlp al bisericii din Lida (oraș din Țara Sfântă, de unde se trăgea și Sfântul Mucenic Gheorghe), reprezentând chipul Născătoarei de Dumnezeu. Construirea sfântului lăcaș s-a făcut încă din primii ani de existență a Bisericii creștine, pe vremea când Sfinții Apostoli Petru și Ioan propovăduiau cu mult zel misionar Evanghelia lui Hristos.

Cei doi discipoli ai Mântuitorului au rugat-o pe cea care I-a dăruit trup omenesc Izbăvitorului lumii să binecuvânteze, prin prezența sa, biserica nou temeluită. Ascultându-le cererea, Fecioara Maria i-a încredințat că le-o va împlini, dar nu le-a spus și cum. Mergând ei înainte, cu gândul că Maica îi va ajunge din urmă, au găsit în noul sfânt lăcaș chipul cel preafrumos al Preacuratei Maria, apărut în mod minunat pe un stâlp al bisericii. La scurt timp, a venit acolo și Împărăteasa cea mai aleasă decât cerurile; văzându-și chipul și pe poporul uimit de minunea săvârșită, a binecuvântat zidirea închinată Fiului ei, dar și acea icoană nefăcută de mână omenească, dându-i putere și tărie să facă minuni. Istoria nu consemnează în ce împrejurări sfântul odor din Lida a ajuns la Ierusalim; pe la mijlocul secolului al VII-lea, Gherman, viitorul Patriarh al Constantinopolului, trecând prin orașul sfânt, a văzut icoana nefăcută de mână omenească a Născătoarei de Dumnezeu din Lida și i s-a închinat. Impresionat de chipul preafrumos al Maicii Domnului, Sfântul Gherman, pomenit în calendarul ortodox pe 12 mai, a căutat iscusiți iconari și le-a cerut să îi picteze o icoană cât mai fidelă celei pe care o văzuse. După ce i s-a împlinit dorința, Sfântul Gherman a luat icoana la Constantinopol, simțind-o pe Maica Domnului mereu aproape, îndeosebi în perioada grea ce avea să urmeze, când în Imperiul Bizantin s-a declanșat o aprigă luptă împotriva sfintelor icoane.

Secole întregi, această icoană a vegheat strălucita capitală a Imperiului Bizantin, iar din prima jumătate a veacului al XV-lea, iată, prin voia Domnului, și-a găsit sălășluire în străvechea lavră a Neamțului, a cărei istorie, după unii cercetători, este mai veche decât însăși existența Moldovei ca stat independent. După aproape 600 de ani de „viețuire” a preafrumoasei icoane în vestita Mănăstire Neamț și multele minuni săvârșite aici, s-a creat o trainică legătură între Maica Domnului și monahii nemțeni. Evlavia și dragostea lor față de Împărăteasa Cerurilor se arată la fel de puternice ca și în lumea laică, poate chiar mai stăruitoare: călugării și-au încredințat viața și mântuirea Maicii Preacurate, iar ea le veghează drumul către Împărăția Cerurilor. Părinții de la Neamț au simțit întotdeauna ajutorul neprețuit primit de la Maica Domnului: prin sfânta sa icoană, ea a păzit nu doar chinovia, ci întreg ținutul. Iubirii necurmate vădite de Împărăteasa cea preabună, monahii s-au străduit să-i răspundă după a lor putere – prin evlavie, prin impresionante slujbe și privegheri dedicate Preasfintei, dar și prin tipărituri ori imnuri liturgice închinate ei. De exemplu, în 1816, la Mănăstirea Neamț s-au tradus din greacă și s-au tipărit pentru prima dată în pământ românesc Canoanele Maicii Domnului sau Theotokarion, atribuite Sfântului Ioan Damaschinul, o capodoperă imnografică numită în Sfântul Munte Athos și Cartea celor 1.000 de laude ale Maicii Domnului.

În prefața intitulată „Cuvânt către binecredincioșii cititori”, arhimandritul Silvestru, starețul de atunci al Mănăstirii Neamț, socotea că respectiva culegere de Canoane constituie un dar neprețuit pentru neamul românesc, căci, prin citirea lor, monahii, preoții, dar și poporul credincios, o vor „câștiga de ajutătoare pe Împărăteasa atotputernică”...

Continuarea o găsiți în volumul „Miride şi merinde - ediția a doua”