Eşti aici

Fără schisme și răzvrătiri!
 

Părintele Ioan trata arhiereii și superiorii bisericești cu respect, dragoste și ascultare. Experiența faptului că adevărul pe pământ este doar în Biserică a fost trăită de el în profunzime. De multe ori el binecuvânta să se facă așa cum va decide Preafericitul, episcopul, starețul administrativ.

Părintele Ioan trata arhiereii și superiorii bisericești cu respect, dragoste și ascultare. Experiența faptului că adevărul pe pământ este doar în Biserică a fost trăită de el în profunzime. De multe ori el binecuvânta să se facă așa cum va decide Preafericitul, episcopul, starețul administrativ.

Părintele Ioan nu suporta nici un fel de schisme și răzvrătiri, condamnându-le mereu, deși știa câtă calomnie, ba uneori chiar ură urma să îndure. Le răbda pe toate doar pentru ca el și turma lui duhovnicească să poată merge pe calea împărătească. La fel stăteau lucrurile și cu încercările la care a fost supusă Biserica în ultimele decenii: pe de o parte, tendințele renovaționiste; iar pe de altă parte, atitudinile eshatologice bolnăvicioase. În ambele situații, Părintele Ioan era capabil să distingă pe cei care s-au înșelat din neștiință și lucrarea vrăjmașului, de cei care erau pregătiți să dăuneze Bisericii în mod conștient Experiența impunătoare în materie de viață duhovnicească a Părintelui îi ofereau avantaje semnificative în deosebirea duhurilor, în stabilirea urmărilor unor tendințe, inovații sau ale unei râvne lipsite de discernământ. Într-adevăr, nu este nimic nou sub soare.

„Nu voi participa în campania propusă de dumneavoastră” – i-a scris Părintele Ioan unui ieromona care încercase să-l coopteze în mișcarea «viață fără CNP». Însăși natura acestei activități, unde persistă multă samavolnicie, gălăgie și nădejde nu în Dumnezeu, ci în om, mă oprește, mai ales faptul că faceți uz de un criticism anticlerical, destul de verbal în afirmațiile dumneavoastră. Am mai văzut ceva asemănător în acțiunile și în duhul renovaționiștilor care s-au răsculat împotriva pașnicului Patriarh Tihon, de fapt, împotriva Domnului Însuși și a Bisericii Sale.

Părintele Ioan și-a manifestat în repetate rânduri în cuvântările sale atitudinea sa realistă și profundă față de problemele evidenței globale computerizate și față de fenomene de acest gen în lumea contemporană. Toate aceste materiale au fost publicate în repetate rânduri, reprezentând pentru unii motiv de pace duhovnicească, de limpezire a predispozițiilor rebele, de încredere în Biserica Ortodoxă Rusă, iar pentru alții, din păcate, o scuză pentru a-l ataca pe Stareț, iar uneori și pentru a-l calomnia de-a dreptul. Cred că această încercare a calomniei și a urii la o vârstă înaintată i-a fost trimisă în mod proniator de Dumnezeu. Se pare că Sfântul Varsanufie al Optinei scrie pe undeva că Domnul îngăduie ca robii săi fideli să îndure asemenea ispite, mai ales la o vârstă înaintată, ca chip al Golgotei
Mântuitorului.

Citește alte articole despre: razvratire, schisma, anticlericalism, Ioan Krestiankin