You are here

Prezentare de carte: „Glose evanghelice. Meditații la duminicile de peste an”
 

Cu un palmares liturgic, cultural și duhovnicesc impresionant, părintele profesor Theodor Damian nu este doar un preot și un profesor de vocație, care a reușit să se impună între numele de referință ale culturii românești de peste ocean, ci și o personalitate de anvergură duhovnicească. Recent publicatul volum de meditații la Evangheliile duminicale, intitulat Glose evanghelice vine să dovedească acest lucru.

Într-o ținută grafică de invidiat și beneficiind de prefața Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nicolae al celor două Americi (pp. 11-12), lucrarea vine să sprijine deopotrivă munca în ogorul cuvântului a preoților, cât și să ofere cititorilor de orice orientare culturală și confesională un instrument util în lectura textului evanghelic. Autorul însuși ține să vorbească în prolegumenele demersului catehetic-omiletic (pp. 13-16) despre geneza textelor antologizate aici și promite că eseurile oferite acum cititorului reprezintă doar incipitul unui proiect mai amplu. Dânsul arată că a fost mereu un preot care și-a susținut în mod liber predicile, fapt ce nu exclude însă, pregătirea temeinică ce a precedat fiecare exercițiu cu valențe spiritual-retorice. Acest lucru explică de ce, în ciuda celor aproape cinci decenii de slujire sacerdotală, redundanța nu-și găsește locul în slujirea în cuvânt a dânsului. Astfel, precum ține să sublinieze:

„Așa cum am menționat, predicile din toți cei 48 de ani de preoție, chiar dacă sunt pe aceeași temă duminicală sau praznicală, sunt diferite una de cealaltă de la an la an, prin aceea că în fiecare an am înercat să dezvolt un alt aspect al textului evanghelic, în măsura în care mi-am putut aminti, fie și vag, despre ce am vorbit în anul precedent. Oricum, și fără această amintire, chiar dacă, fără să știu, m-aș fi axat pe același aspect, în urma tuturor lecturilor din domeniul teologic, cultural, științific, al cursurilor mereu înnoite predate la catedra mea de filosofie și etică, datorită noilor informații și multiplelor posibilități inedite de conecții și actualizare, predica a fost un eveniment inedit de fiecare dată”. (p. 15).

Înzestrate cu un titlu ce vine să rezume tema centrală a fiecărei unități tematice și lipsite de aparatul subsidiar cu care autorul i-a obișnuit pe cititorii textelor sale științifice, fapt ce nu le transformă totuși în lucrări lipsite de precizie ori acuratețe, ci dimpotrivă, accesibilizează conținutul de specialitate publicului larg, meditațiile mustesc de sens și vioiciune. Citite în cheie actuală, dar totodată în duhul Sfinților Părinți, pericopele evanghelice vin să vorbească, prin intermediul scoliilor întocmite de către eruditul teolog, despre perenitatea textului Scripturii. Datorită calităților de literat, pe care le-a demonstrat în repetate rânduri și în paginile volumelor ample de literatură care-i compun prodigioasa operă, părintele Theodor Damian reușește să-și transpună cititorii aievea parcă, în timpurile și locurile în care s-au petrecut lucrurile relatate de către evangheliști. Citind anumite pasaje, reușești să te vizualizezi în apropierea Mântuitorului, a fariseilor și apostolilor, ca parte a mulțimii policrome ce-l însoțea și chiar să înțelegi motivațiile intrinseci ale unor reacții ori evenimente. Iată un astfel de exemplu, ce vine să vorbească despre eșecul ucenicilor în procesul de tămăduire al lunaticului:

„Și dacă ne închipuim că în jurul lor erau și alți oameni care asistau la această întâmplare, oameni care-i cunoșteau, înțelegem rușinea apostolilor, situația penibilă în care se aflau, tocmai pentru că au încercat și n-au reușit. Dacă ar fi zis de la început ca cel bolnav să fie adus la Mântuitorul, ar fi fost mai simplu, ar fi fost scutiți de acest eșec penibil, public.

Indignarea lor, tendința de revoltă interioară, nu împotriva lui Dumnezeu sau a Mântuitorului, ci împotiva neputinței lor, era oarecum îndreptățită, deoarece puteau fi luați drept impostori sau șarlatani, ei care se știau atât de devotați cauzei Mântuitorului Hristos. Și nimic nu te doare mai mult ca situația în care cineva te-ar acuza pe nedrept – după simple aparențe numai – de un lucru față de care te aflii tocmai la polul opus. Deci rușinați au venit la Mântuitorul, dar în același timp interesați, curioși de a cunoaște cauza neputinței lor”. (p. 129).

Aspectul psihologic al abordărilor părintelui Damian reprezintă de asemenea un adevărat atuu al lucrării. Cu atenția pentru detalii a unui peisagist și precizie chirurgicală, dânsul reușește să pună punctul pe „i” așa cum se cuvine. Extrage din pasaje cu caracter general învățături cu un puternic aspect de actualitate. Vorbind despre cei zece leproși ca despre niște „condamnați, pe drumul din afara cetății” (pp. 246-252), dânsul nu uită să se refere la plaga singurătății, aducând în actualitate un mesaj pe care puțini l-au lecturat, de bună seamă, în această cheie:

„Una este când trăiești singur, izolat, rupt de ceilalți, și alta este când ești în mijlocul prietenilor, al cunoscuților, al celor din familia ta. Când ești cu alții chiar pe care nu-i cunoști, te simți mai în siguranță, ai sentimentul certitudinii trăirii, atunci te simți poate apreciat pentru unul din darurile pe care le ai de la Dumnezeu, sau pentru mai multe, sau pentru toate. Când ești în comuniune, în colectivitate, ai sentimentul utilității, simți că poți să faci ceva pentru cineva. Acesta este un lucru deosebit de important, pentru că sunt atâția dintre noi care trăiesc în acute și cronice crize spirituale, pentru că la un moment dat al vieții lor au impresia, și poate trăiesc într-o oarecare măsură starea aceeasta, că ei nu mai sunt utili celor din jurul lor”. (p. 246).

Elegante ca formă și dotate cu un mesaj percutant, cu rezonanțe drept în străfundurile inimii cititorului, meditațiile părintelui profesor Theodor Damian vin așadar să vorbească despre vivacitatea discursului omiletic din arealul Ortodox. Trec dincolo de formulări stereotipe, sparg clișee și pot oferi adevărate panacee, necesare tămăduirii sufletești. De aceea, e o mare bucurie apariția unui astfel de volum, ce-și va găsi cu certitudine locul deopotrivă în bibliotecile cunoscătorilor și cele ale curioșilor, cât și în inimile celor care vor reuși să adăsteze măcar preț de câteva clipe asupra conținutului său. Să rânduiască Dumnezeu ani mulți și fericiți distinsului autor, spre a-și împlini făgăduința și a revărsa din preaplinul sufletului său cât mai multe astfel de volume de cuvinte vii, ce zidesc și vindecă!

 

Read other articles about: Editura Doxologia, doxologia, prezentare de carte