Ne luptăm în această viaţă să dobândim mântuirea, dar e nevoie să înţelegem care este scopul ostenelilor noastre, ce ne aşteaptă la capătul lor. Se naşte această întrebare: oare cum (ne) va fi când vom intra - s-ajute Domnul! - deplin în Împărăţia Cerurilor, după Judecata de Apoi?
Se cunosc, desigur, anumite lucruri despre Rai şi iad, despre "fericirea veşnică" şi "osânda veşnică". Dar avem în Biserică sfinţi care ne-au lăsat în scrierile lor şi anumite detalii, precum a făcut Avva Iulian Pomerius în lucrarea sa "Sfaturi către preoţi. Despre viaţa contemplativă" (Editura Doxologia, Iaşi, 2013; traducere din limba latină şi studiu introductiv de Dragoş Dâscă). Un text practic neştiut până acum în spaţiul românesc. Avva Iulian a fost "un preot african născut în Mauritania, Africa de Nord, care a migrat în Galia (Franţa de azi, n.m.), ca urmare a persecuţiei vandalilor conduşi de Huneric († 484) împotriva creştinilor. Aici a deschis o şcoală de retorică în localitatea Arles" (p. 9). Pentru a încuraja preotul sau pe orice credincios să lucreze cu sârg la dobândirea vieţii contemplative, adică a vederii sau cunoaşterii lui Dumnezeu, Avva Iulian alocă spaţii generoase descrierii Împărăţiei "ce va să vină", dar pe care o dobândim încă din "această viaţă prezentă, plină de chin şi de amăgire" (p. 33). Aflăm, astfel, detalii mai puţin cunoscute, pe care eu le-am grupat sub forma răspunsurilor oferite la şapte posibile întrebări.
1) Vom mai putea păcătui sau să-L refuzăm pe Dumnezeu?
Acest lucru nu va mai fi posibil pentru cei ce dobândesc mântuirea. "Acolo, firea umană va fi atât de deplin restaurată şi de însănătoşită de orice neputinţă, încât nici un păcat nu va mai rămâne în ea şi nici nu va mai putea să păcătuiască" (p. 35). Avva Iulian se foloseşte de analogia cu îngerii care, odată ce au făcut o alegere în deplină cunoştinţă de cauză şi fără să fie ispitiţi de nimeni, rămân veşnic în starea pe care de bunăvoie au ales-o. Mai mult decât atât, în Împărăţie nimeni nu va mai "trebui să roşească pentru vreo urmă a păcatelor" (p. 42). Binele îl vom face acolo în chip natural, pentru că voinţa noastră va fi vindecată şi întărită. Sunt enumerate şi o serie de daruri pe care Dumnezeu le va face firii noastre restaurate şi transfigurate: "cunoştinţa fără greşeală, amintirea fără uitare, cugetarea fără rătăcire, mila fără prefăcătorie, simţul fără păcat" (p. 43).
2) Cum vom putea noi să ne bucurăm, dacă cei dragi nouă vor ajunge în "osândă veşnică" (Matei 25, 46)?
Aici e un punct extrem de delicat. Găsim în literatura aghiografică mărturii ale unor sfinţi care nu se pot împăca la gândul că unii vor suferi în iad, chiar şi dacă se numără între cei mai răi oameni. Dar Avva Iulian vine cu o perspectivă aparent diferită: "Atunci regretul în privinţa fiilor, a părinţilor, a soţilor care nu vor fi acolo nu va putea să îi întristeze pe cei fericiţi, pentru că înălţimea acelei fericiri nu recunoaşte felul tuturor legăturilor trupeşti pe care le-a avut stricăciunea noastră" (p. 61). Cu alte cuvinte, chiar şi dacă un om care mi-e foarte drag ar fi dincolo, la chinuri veşnice, asta nu ar umbri bucuria mea. Probabil vom primi un tip de înţelegere la care acum nu avem acces, care covârşeşte "legăturile trupeşti" din prezent. Chinul celor din iad nu este altceva decât consecinţa alegerii făcute de cei care vor continua să refuze dragostea lui Dumnezeu şi dincolo de această viaţă. Iar fără iubire nu poate fi bucurie.
3) E posibil ca bucuria să ne fie umbrită de invidia faţă de cei care, prin viaţa lor sfântă, vor fi mai sus decât noi?
Ştim bine că în Împărăţie este o ierarhie a sfinţeniei, cum şi cetele îngereşti sunt pe diferite trepte. Avva Iulian ne asigură că "oricine va fi acolo, deşi deosebindu-se în rang datorită unor merite felurite, fără îndoială toţi vor fi într-o fericire desăvârşită" (pp. 43-44). Argumentarea este una prin analogie cu un fapt din lumea aceasta: "Precum săturarea trupului este săturare pentru toţi oamenii în mod egal, fiecare muncind nu în mod egal, ci după cât poate, astfel toţi sfinţii deosebindu-se printr-o oarecare diferenţă în treptele lor, vor fi desăvârşiţi într-o unică fericire, pentru că ei vor fi fericiţi într-o unică desăvârşire" (p. 44). E uimitor cum, fără a desfiinţa ideea de ierarhie, Avva Iulian accentuează ideea unei desăvârşiri unice pentru toţi cei mântuiţi. Nimeni "nu-şi va aroga sieşi un merit mai mare, fiindcă acolo nu va exista aroganţă, nici cel care este mai jos nu va fi invidios pe cel de mai sus, fiindcă acolo nu va exista invidie. Şi din acest motiv, deşi va exista diferenţă între lăcaşuri, totuşi acolo va fi cea mai mare egalitate a unicei desăvârşiri în aceia care vor avea unica fericire a Împărăţiei Cerurilor" (p. 44).
4) Va mai exista vrăjmăşie, ne va mai putea ispiti diavolul sau oamenii ne vor mai putea răni?
Categoric, nu. Sfinţii "se vor veseli acolo, căci îşi vor primi răsplata (...) ei vor sălta de bucurie acolo, căci nu vor mai avea nici un vrăjmaş" (p. 34). De altfel, "diavolul şi îngerii lui" vor merge în locul gătit lor, "în focul cel veşnic" (Matei 25, 41). În acea cetate sfântă ce va veni, "noul Ierusalim" (Apocalipsa 21, 2), va fi o "binecuvântată adunare a sfinţilor îngeri şi a oamenilor", un loc "unde nimeni nu înşală şi nici nu este înşelat; de unde nici un binecuvântat nu este izgonit şi unde nici un nelegiuit nu este primit" (p. 37).
5) Trupul nostru va mai cunoaşte foame, boală, neputinţe, limite?
La Învierea de obşte se ştie că vom primi trupuri noi, de o materialitate spiritualizată în cel mai înalt grad. Acestea vor fi "înzestrate cu nestricăciune şi nemurire" (p. 41), cu "sănătate fără slăbiciune, fericire fără durere, viaţă fără moarte, uşurinţă fără obstacol, abundenţă fără saţietate şi sănătate în toate privinţele fără de boală" (p. 43). Aşa cum, după Înviere, Trupul lui Hristos a trecut prin uşile încuiate, El putând apărea şi dispărea în şi din faţa ucenicilor, şi trupurile celor din Împărăţia cea neînserată "vor fi oriunde vor dori, fără durată de timp sau obstacolul greutăţii" (p. 60). Altfel spus, ne vom putea deplasa "ca gândul şi ca vântul".
6) Diferenţa dintre bărbaţi şi femei dispare?
Avva Iulian oferă iarăşi un răspuns oarecum neaşteptat pentru cei familiarizaţi cu acest cuvânt din Evanghelie al Domnului: "Când vor învia din morţi, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri" (Marcu 12, 25). Unii au înţeles că dispare orice formă de diferenţiere sexuală. Avva Iulian spune însă că "acolo vor fi trupuri de sexe opuse, dar fără vreo poftă trupească. Acolo va fi pentru toţi iubirea deplină şi nici un păcat" (p. 60). Aşa cum noi toţi vom păstra anumite trăsături ale chipului şi ne vom putea recunoaşte între noi, deşi ele vor fi transfigurate şi lipsite de orice urâţenie, tot aşa ne vom păstra identitatea masculină sau feminină. Dar nu vor exista consecinţe ale acestei distincţii ce se va menţine şi în veşnicie, căci "nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască", noi toţi fiind "una în Hristos Iisus" (cf. Galateni 3, 28).
7) Nu cumva ne vom plictisi în Împărăţie?
Nici o şansă. Toţi cei mântuiţi "vor aduce mulţumiri Binefăcătorului lor pentru atât de multe daruri şi nu vor simţi saţietate atunci când vor primi abundenţa desfătărilor" (p. 42). Nici nu vom simţi nevoia să schimbăm locul sau să explorăm altceva: "În viaţa viitoare, când vom dobândi vederea, nu va mai exista un loc spre care să mergem, ca şi cum am înainta, ci vom vedea cu o plăcere nesăţioasă acea vedere la care vom fi ajuns păşind duhovniceşte prin credinţă" (p. 50).
Vă las singuri să trageţi concluziile, dacă merită sau nu să luptaţi pentru a ajunge acolo unde "există adevărata lipsă de griji, linişte sufletească neprimejduită, plăcere odihnitoare, veşnicie fericită, fericire veşnică; unde este iubire desăvârşită, nici o temere, zi veşnică, mişcare voioasă şi un duh în toţi prin contemplarea Dumnezeului lor şi locuirea fără de grijă împreună cu El" (p. 37).
Articol preluat integral de pe ziaruldeiasi.ro
