Eram copil, când, în vara anului 1946, a fost seceta cea mare, iar moaștele Cuvioasei Parascheva au fost scoase în pelerinaj prin țară, pentru ploaie.
Eram copil, când, în vara anului 1946, a fost seceta cea mare, iar moaștele Cuvioasei Parascheva au fost scoase în pelerinaj prin țară, pentru ploaie.
Pe șoseaua Romanului, cu vreo 2 km înainte de intrarea în pădurea Dealu Mărului, în satul Poenița, comuna Poenari, s-a oprit camionul cu sfintele moaște. Preoții au cerut ajutor oamenilor, care deși au fost foarte mulți, n-au putut porni camionul. Au venit meseriași care n-au găsit nici o defecțiune la motor. A stat camionul în mijlocul drumului toată ziua și apoi noaptea întreagă. Noi, copiii, eram ridicați de părinți spre a săruta sfintele moaște. S-au închinat numeroși oameni și din satele vecine, au stat în genunchi, s-a făcut slujbă toată noaptea.
A doua zi a venit Mitropolitul și mai mulți preoți, s-a făcut slujbă mare la care au participat foarte mulți oameni. După marea slujbă, camionul a plecat mai departe. Țin minte (deoarece casa noastră era la vreo 50 de metri de acest loc) cum vorbeau vârstnicii că acel loc nu era curat: s-ar fi făcut niște crime sau alte nenorociri în timpul războiului.
După aceea nu s-a mai vorbit despre acest fapt sugestiv pentru puterea sfintelor moaște. A venit iarna grea, foametea din 1947, alungarea regelui (…). Acum după vreo 65 de ani de când am plecat din sat, am îndrăznit să scriu această importantă mărturie spre folosul tuturor.
