Convertirea Mitropolitului Antonie de Suroj

 

Unul dintre cei mai renumiţi predicatori ortodocşi din lume, mitropolitul Antonie Bloom, a fost necredincios în copilărie, şi nimic din ce auzea despre Hristos nu îi stârnea în suflet nici un fel de simpatie faţă de creştinism. Într-o bună zi, indignat fiind de predica unui preot, s-a hotărât să verifice dacă creştinismul, aşa cum era el descris în istorioare mieroase, era într-adevăr atât de puţin interesant. A luat Noul Testament, a ales din cele patru Evanghelii pe cea mai scurtă, ca să nu piardă prea mult timp, şi a început să o citească.

În timp ce citeam Evaghelia de la Marcu, povesteşte el, între primul capitol şi începutul celui de-al treilea, am simţit dintr-o dată că în partea cealaltă a mesei la care stăteam era cineva, nevăzut, dar perfect perceptibil. Ridicându-mi ochii, nu am văzut nimic, nu am auzit nimic şi nici nu am simţit vreo impresie sensibilă, în afară de certitudinea absolută că de partea cealaltă a mesei Se afla Iisus Hristos [...].

Din momentul acela s-a petrecut cu mine o schimbare completă. [...] Am simţit că tot ce îmi rămânea de făcut în viaţă era să le împărtăşesc celorlalţi această bucurie a transfigurării vieţii care îmi fusese revelată în cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Hristos. Aşa că, adolescent fiind, în situaţii mai mult sau mai puţin potrivite, pe băncile şcolii, în metrou, în taberele de tineri, am început să vorbesc despre Hristos şi despre modul în care El mi Se arătase mie, ca viaţă, ca bucurie, ca sens, ca ceva atât de nou, încât totul a fost reînnoit prin El. [...]

Îmi venea să strig împreună cu Sfântul Apostol Pavel: «Vai mie, dacă nu voi binevesti» Evanghelia (I Corinteni 9, 16). Vai, căci a nu împărtăşi această minune ar fi fost ca o crimă împotriva lui Dumnezeu, autorul acestei minuni, şi împotriva oamenilor care în tot pământul sunt însetaţi în zilele noastre după un cuvânt viu despre Dumnezeu, despre om, despre viaţă. [...]”

Fragment din volumul „Taina credinței. Introducere în teologia dogmatică ortodoxă”