Nu numai că iubitorii de Dumnezeu nu resping ocările, ci se și bucură, de vreme ce sunt fericiți în calitate de atleți și eroi și moștenitori ai Împărăției Tatălui lor.
Ca niște următori ai modelului originar, aceștia urmează Începătorului și Căpeteniei lor, care le spune: „În lume necazuri veți avea” (Ioan 16,33) și „veți fi urâți de toți pentru numele Meu” (Matei 10,22) și „dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15,20) și, iarăși, „voi sunteți aceia care ați rămas cu Mine în încercările Mele” (Luca 22,28). Iar în rugăciunea Sa arhierească spune: „Părinte, Eu le-am dat lor cuvântul Tău și lumea i-a urât pe ei” (Ioan 17,14).
Din toate acestea se poate înțelege faptul că această cale „care duce la viață” este „îngustă și cu necazuri și puțini sunt cei care o află pe ea” (Matei 7,14). Nu numai că iubitorii de Dumnezeu nu resping ocările, ci se și bucură, de vreme ce sunt fericiți în calitate de atleți și eroi și moștenitori ai Împărăției Tatălui lor. „Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea” (Matei 5,11). În esență, întreaga lume este prigonită și nedreptățită, dar nu se bucură, ci mai degrabă se îndurerează, plânge și se jelește. Bucuria și mângâierea în dureri și în nedreptate nu este provocată de natura ispitelor și încercărilor, ci de harul lui Dumnezeu, care îi mângâie pe cei „osteniți și împovărați”, pentru supunerea lor față de voia dumnezeiască, nu numai în prezent, ci și în veșnicie. „Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri” (Matei 5,12).
