You are here

Locomotiva și băiatul ei, de Oana Chiru și Irina Dobrescu. O carte sensibilă despre micii eroi
 

Aceasta nu este o carte oarecare. Este o carte minunată, care atinge puncte sensibile. Este despre eroi, despre micii eroi mari, mai bine spus, care luptă zi de zi cu diverse tratamente pentru boli îngrozitoare pentru vârstele lor, cum ar fi cancerul. Pentru aceştia autoarea Oana Chiru şi ilustratoarea Irina Dobrescu au creat această carte, inclusă în colecția Prichindel, a Editurii Doxologia Junior.

Niciodată nu mi-au plăcut injecțiile. Cum ar putea să-ți fie drag să fii înțepat? Mă ia cu amețeală doar gândindu-mă la ac. Dar ce face un copil când e bolnăvior și are nevoie de tratamente peste tratamente? El ce gândește atunci, oare!? Cât de mari sunt fricile lui și cum putem să-l ajutăm să depășească frica?

 978-606-666-439-4

În fiecare ţară din lume există băieţei şi fetiţe – drăgălaşi, zâmbitori, jucăuşi, cu gropiţe – care-şi încep ziua nu cu fructe şi cu cereale, ci cu injecţii, perfuzii, tratamente medicale care mai de care mai neplăcute şi mai dureroase. Şi totuşi, aceşti copii rămân curioşi, cuminţi, înţelepţi, răbdători, generoşi.

Acești copii sunt mult mai viteji decât noi, adulții, în cele mai multe cazuri. Sunt niște mici eroi, precum vă spuneam, iar Oana Chiru și Irina Dobrescu au dreptate – nu putem să le ridicăm statui, dar putem să îi iubim, să le arătăm toată afecțiunea de care suntem capabili și să îi îngrijim, mai mult ca oricând.

 978-606-666-439-4

Locomotiva și băiatul ei este povestea (în versuri jucăușe), scrisă de Oana Chiru și ilustrată de Irina Dobrescu, închinată și dedicată tuturor acestor copii, care sunt nevoiți să facă tratamente și să sufere de burtică sau de alte lucruri mai puțin sau mai mult grave.

Așadar, a fost odată un băiețel care era stăpân peste o gară, iar în gară se afla locomotiva lui dragă, Ricuța. Într-o zi, aceasta se îmbolnăvește și are nevoie să facă tratamente pentru a se însănătoși. Rica este glasul tuturor copilașilor aflați în această situație. Își exprimă gândurile și ofurile, teama de tot ce se întâmplă în jurul ei și cu ea. Ar vrea acasă. Acolo s-ar simți mult mai bine, acasă lângă familie și prieteni.

Băiatul este glasul părintelui, cel care alină și înconjoară totul în jur cu dragoste și iubire pentru puiul său. Își alină locomotiva cu vorbe calde, care o ajută enorm în acele clipe, dându-i speranțe pentru zile mai frumoase, alături de toți prietenii din gară: urși, maimuțe, iepuri, girafe, șopârle și caracatițe – imaginate de Irina Dobrescu în ilustrațiile acestei cărți.

 978-606-666-439-4

Mesajul final acesta este: “greul o să treacă”, să fim puternici pentru cei dragi.

Această carte poate fi un ajutor pentru părinți și copii. Teama de medicamente și tratamente, frica de medici, toate acestea, poate, pot să fie diminuate iar copiii să conștientizeze că vizitele la medic sunt necesare pentru binele și sănătatea lor.

Mi-ar fi plăcut ca legarea cărții să fie mai bine făcută și paginile interioare să fie puțin mai groase, pentru degetele neastâmpărate ale celor mici și pentru a pune în valoare mai mare această carte scrisă cu sensibilitate și mesaj uriaș.

Mulțumesc Editurii Doxologia pentru oportunitatea de a aduce în atenția cititorilor această carte.

                                                                                                                                             Mădălina Păun

(Sursa: https://www.bookstyle.ro/locomotiva-si-baiatul-ei-de-oana-chira-si-irina...)

Read other articles about: Locomotiva, carti pentru copii