Dragul meu tânăr rocker de azi, ca unul poate mai vechi în meserie ca tine, cu mine poți fi liniștit. Din partea mea nu vei primi judecăți. Când mă purtam rocker prin oraș mă așteptam ca oamenii din jur să mă judece și sigur că poți fi îndreptățit și tu să o faci. Tu îi stârnești, sper că ești conștient, și te asigur că și pe noi, cei astăzi „cuminți(ți)” în Biserică, ne cam pui în încurcătură. Nu prea știm cum să ne raportăm la tine, dovadă sunt perlele pe care le scoatem cu privire la cum nu trebuie tu să fii sau să faci, în timp ce nu prea știm cum să îți oferim, prin starea noastră duhovnicească, măcar un pic de „lipici” spre frumosul cu care ne-a pescuit Hristos.
Foto: Andreea Ionescu
Este păcat să fii rocker ? (I)
Noi toți auzim vorbindu-se de rock. Codificarea noastră culturală face ca evocarea cuvântului să ne poarte în mod reflex nu spre referința geologică – dacă nu ați avut încă curiozitatea, iată ce scrie pe wikipedia, „rock or stone is a naturally occuring solid agregate of or more minerals or mineraloids” – ci spre cea muzicală. Rockul este genul de muzică cântat cu chitări electrice, bas și baterie, al cărui fani poartă plete lungi și blugi. Cel mai adesea, se propune ca un fel de „rolling stones” – avalanșă muzicală care antrenează totul în cale și care te cere implicat trup și suflet, formându-ți un crez și un mod de viață.
M-aș fi bucurat ca în viața Bisericii să existe ceea ce am numi tehnic (teologic) o „pastorală a tinerilor iubitori de rock”. Altfel spus, o minimă dovadă de atenție duhovnicească spre o categorie care se detașează de restul prin acea sete, foame, dorire, da ! strigate cu voce tare, de eliberare din tot felul de corsete comportamentale, educaționale și altele, pe care societatea ți le impune ca pe o cumințenie necesară. Să fie oare acest fapt suprinzător pentru un creștin conștient că duhul Bisericii este ireductibil la duhul lumii, de unde contrastul dintre cele două care face ca în ultimă instanță creștinul să se simtă în permanență un inadaptat prin aceea că trăiește în lumea aceasta ca unul care nu este din ea (sf. Apostol Ioan 15, 19 revisited) ? Oare nu trăiesc rockerii, sigur, cel mai adesea poate fără minime repere duhovnicești (cine se ocupă să îi deschidă către acestea, cine îi salvează din menghina judecăților noastre rapide și uniformizatoare?) o stare de revoltă care în realitate le arată tocmai setea după ceea ce nu va fi niciodată epuizabil prin constrângerile și conveniențele sociale, pentru că este prea viu ca să fie circumscris la atât ?
Dragul meu tânăr rocker de azi, ca unul poate mai vechi în meserie ca tine, cu mine poți fi liniștit. Din partea mea nu vei primi judecăți. Când mă purtam rocker prin oraș mă așteptam ca oamenii din jur să mă judece și sigur că poți fi îndreptățit și tu să o faci. Tu îi stârnești, sper că ești conștient, și te asigur că și pe noi, cei astăzi „cuminți(ți)” în Biserică, ne cam pui în încurcătură. Nu prea știm cum să ne raportăm la tine, dovadă sunt perlele pe care le scoatem cu privire la cum nu trebuie tu să fii sau să faci, în timp ce nu prea știm cum să îți oferim, prin starea noastră duhovnicească, măcar un pic de „lipici” spre frumosul cu care ne-a pescuit Hristos. Eu te voi dezamăgi. Dacă crezi că te fac părtaș la o condamnare teologică pe motive de investire în muzica rock îți recomand să te oprești cu lectura aici, din respect pentru timpul tău prețios. Căutarea mea este în alt sens. Să fac morală sau să pun la index cu religioasă indignare ar fi, de altfel, și ieftin, și ipocrit, eu însumi am suferit grăbitele etichetări moralizatoare pe motive de păr lung, blugi strâmți și geacă cu ținte acum vreo douăzeci și trei de ani și mai bine. Făcut prizonier fără de voie în sertărașele mințiilor celor în care ilustram fără-de-valoarea, irosirea vieții, ceva care nu merită interes, mă întreb acum, când duc viața Bisericii, oare cum de nu răsuna pe atunci, cu rezonanță, prin trăirea creștină a unora cu care interacționam, îndemnul lăuntric de vizitare a celor ca mine, închiși fără sentință de apel în pușcăriile minților lor și întrucâtva judecați înainte de vreme? Nu îndeamnă oare să cercetăm pe cei din închisori Însuși Hristos, Cel care nu se poticnește de ușile încuiate, fie acestea ale judecăților noastre nivelatoare ?
E drept, rocker fiind, la rândul meu, fie pe cei din jurul meu, fie pe cei din spațiul Bisericii, i-am taxat ca pe unii care nu știu să guste viața, care nu știu să fie liberi ... amorfi, prăfuiți, adormiți, letargici, cel puțin așa cum îmi păreau atunci când adrenalina îmi creștea în vene cu primele sunete de heavy-metal ale dimineții. Bun, amăgire de o parte, amăgire de cealaltă, atunci cum rămâne cu nevoia de adevăr ? Nu caută tot rockerul să fie un „adevărat”, un autentic ? Dar ce să mai spun de creștin, pentru care a fi în Duhul Adevărului constituie singura alternativă viabilă de a nu fi doar cu numele ?
Îngăduie-mi, dragul meu rocker, să te îndemn să te lași dezamăgit ! Să vezi ce m-a dezamăgit Hristos pe mine ! Pentru că tocmai în minunea întâlnirii cu El mi-a picat și mie fisa asta existențială : numai harul dumnezeiesc, pe care omul este chemat să îl guste ca prezență, să îl simtă, să se bucure de el, poate fi garantul absolut al libertății mele, pentru că numai el, spre deosebire de păcat sau de tot sistemul de păcătuire numit patimă (adicțiile sunt o patimă), nu mă va forța niciodată la nimic. Aici e taina. De ce să nu ascult muzica căutând în același timp harul lui Dumnezeu ? Adică de ce să nu fiu real liber, înăuntru, și nu numai când îmi îngăduie în afară cei responsabili cu constrângerile de tot felul ? Înăuntrul e totul ! Cultivă prezența harului și fă ce vrei ! Am libertatea să fumez, dar când e să vreau să spun nu, atunci nu mai pot: sunt eu oare liber ? Am libertatea să ascult ce vreau, dar când ajung robit ascultării, și trepidez când scad doza, mai sunt oare liber ? Atunci ?
Aici e mesajul meu pentru tine : dez-amăgirea în Hristos, altfel spus toată lepădarea de amăgire pe care mi-o aduce Hristos dar în taina inimii este antidotul absolut contra înșelărilor de tot soiul, unele mai perfide ca altele, prin care colorăm realitatea abordând-o pătimaș cu tot felul de adicții lăuntrice care ne epuizează. Personal, nu am ceva contra vreunui gen muzical ca fiind necurat sau neinteresant în sine, fie acesta rock sau heavy-metal sau orice altceva, ci conștientizarea angajamentului meu la botez mă ajută să caut să mă lepăd de orice amăgire întreținută de o orientare greșită a conștiinței mele, care duce inevitabil spre superficial și, deci, la ratarea esențialului. Până nu ajung să fiu dez-amăgit de toate mediocritățile care infestează viața mea, parazitându-mi resursele vitale până la a nu mai avea timp și energie să mă investesc în ceea ce mă împlinește real, voi continua păcătos, ratând pe Hristos, să mă structurez prin amăgire. Iar un amăgit nu poate fi în ruptul capului un „adevărat”, ești de acord ?
Hristos a adus în viața mea cea mai mare dez-amăgire din câte puteau cuprinde ființa mea. Cu El am putut plonja în sfârșit în propria-mi inimă, care se dezvățase, în pieptul acelui dur ce mă iluzionam că sunt, până și de a mai plânge, o inimă la care nu prea mai avusesem acces până să Îl conștientizez ca Prezență în mine. Și, paradoxal, m-am întâlnit cu El lăuntric, prin surprindere, în plină perioadă de revoltă și de frământare rock. Prin lumânarea pe care am aprins-o prima oară de Paști, ieșit cu băieții pe stradă și mers în oraș mai mult pentru spectacolul umblatului aiurea, nu cu evlavie, ci ascultând tot lungul drumului la casetofon, în metrou, muzică rock, am primit și intuiția, pe atunci neverosimilă, a unei Taine care era în curs de a mă cuprinde și pe mine, paria și născut mort cel puțin prin judecățile celorlalți, un fel de Zaheu interesat de spectacolul străzii, pe care îl copleșea acum bucuria că și casa mea ar putea primi Prezența care schimbă totul. Așa că, dragul meu rocker, ți-o spun ca să fii cu pace, viața adevărată și revolta autentică le-am început la altă măsură odată cu descoperirea lui Hristos în mine, ceea ce mă face să cred că sunt mai adevărat (poți spune, mai rocker, nu mă supăr) în privința căutării mele de libertate acum decât eram înainte.
