Eşti aici

Biserica în ochii Sfântului Ioan Gură de Aur
 

„Nu te depărta de Biserică. Nimic nu este mai puternic decât Biserica; Ea este mai tare decât piatra, mai înaltă decât cerurile și mai lată decât pământul.”

Biserica este nădejdea, scăparea, mângâierea tuturor celor ce cred în Hristos. Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur zice: „Așa cum este portul la mare, așa a pus Dumnezeu bisericile în cetăți, pentru ca, aflând scăpare aici din furtuna lucrurilor vieții, să ne bucurăm de senin. Căci nu este cu putință ca cei care se refugiază aici să aibă nevoie să lupte cu valurile, nici cu asaltul răufăcătorilor, nici cu furia vânturilor, sau atacurile fiarelor, căci este limanul care te slobozește din toate acestea”.

Și iarăși: „Nu te depărta de Biserică. Nimic nu este mai puternic decât Biserica, mai tare decât piatra este, mai înaltă decât cerurile și mai lată decât pământul. Căci ceea ce nu au cuprins cele de sus și cele de jos a încăput fără de strâmtorare pântecele ei. Niciodată nu îmbătrânește, ci pururea înflorește, pentru aceea munte a numit-o Scriptura din pricina neschimbării ei; și stâncă o numește, din pricina nestricăciunii ei”. „Căci prin ea toate fiarele s-au potolit ca printr-o dumnezeiască vrajă a auzirii Sfintelor Scripturi prin auzul care intră în suflet și adoarme asemenea patimi dobitocești.”