Eşti aici

Vinul, o legendă!
 

Credem că descoperirea vinului s-a produs, mai mult ca sigur, accidental, așa cum de altfel s-a întâmplat și cu multe alte lucruri sau produse pe care umanitatea le utilizează. Probabil că primul vin a apărut în momentul în care cineva a consumat sucul fermentat al strugurilor păstrați în interiorul unui vas.

Credem că descoperirea vinului s-a produs, mai mult ca sigur, accidental, așa cum de altfel s-a întâmplat și cu multe alte lucruri sau produse pe care umanitatea le utilizează. Probabil că primul vin a apărut în momentul în care cineva a consumat sucul fermentat al strugurilor păstrați în interiorul unui vas. Nu trebuie să ne imaginăm că evenimentul în sine s-a produs o singură dată, ci din contră, acesta s-a produs de mai multe ori și, probabil, și în mai multe zone geografice, concomitent, aşa cum este și cazul descoperirii roţii.

O legendă persană pare să ne confirme acest fapt. Conform acesteia, regele mitic Jamsheed, considerat „cel de-al patrulea rege al lumii”, era un mare consumator de struguri. Din dorința de a se bucura cât mai mult de dulceața şi aroma acestor fructe, regele a hotărât ca strugurii să fie culeși și depozitați spre păstrare în vase. Cum nimic nu este veşnic, natura și-a urmat cursul firesc și strugurii prea copți dintr-unul din vase au intrat în fermentație, emanând un miros înţepător, ceea ce l-a făcut pe rege să creadă că erau otrăviți, dispunând ca vasul să fie etichetat ca fiind plin cu otravă.

Întâmplarea face că una dintre concubinele acestui rege, ce suferea de dureri mari de cap, a băut din greșeală conținutul acestui vas, după care a leșinat. Spre uimirea ei, s-a trezit a doua zi, simțindu-se mult mai bine, ceea ce a făcut-o să guste din nou lichidul miraculos. Având o stare euforică, s-a înfățișat înaintea regelui și i-a povestit cele întâmplate. După ce a gustat și el din acea „otravă”, a dat poruncă să fie produsă cât mai multă, astfel descoperindu-se și fiind bine apreciat vinul.

Deşi mari amatori de vin – aşa cum sunt prezentaţi de textele greceşti –, nu le putem acorda persanilor meritul de a fi descoperitorii vinului, descoperirile arheologice de până în prezent conducându-ne mult mai adânc în istorie, la primele popoare din Orientul Apropiat Antic.

 

 

Citește alte articole despre: Vinul, vin