Mult îi place omului nostru de la țară să stea, în ceasurile lui de răgaz, la foc și să povestească sau să asculte povestirile altuia. Acolo, lângă foc, s-au făurit toate povestirile noastre, care, pe urmă, au fost trecute din gură în gură, de la rând de neam altor rânduri de neamuri, în fir neîntrerupt, precum neîntrerupt este însuși firul cel sufletesc al obștii noastre
Autorul
Există în viața omului anumite persoane, locuri, momente, care nu pot fi uitate, care îl marchează. Coincidențele pe care noi le numim astfel pot fi lucrări providențiale. De ceva timp mă frământă gândul de a pune pe hârtie câteva „coincidențe” din viața mea, dar nu am avut curajul, sau dispoziția, sau inspirația de a le scrie. Astăzi însă, 21 februarie 2024, fără să-mi propun acest lucru mai înainte, am simțit un îndemn din interior: „Scrie!” și m-am văzut și pregătit pentru a face acest lucru.
Dar oricât de multe analize și concluzii și note de subsol ne-ar încânta nimic nu se aseamănă frumuseții textului sfințit de râvna și dragostea autorului dar și de Harul lui Dumnezeu, care-i vădește lui Anastasie chipuri și icoane de oameni, trăiri și amintiri remarcabile ale nevoitorilor din pustia apropiată locului de la Sinai unde Moise a primit Tablele Legii, unde Rugul aprins a dăruit în veac sens vederii luminii celei necreate și descoperirii Numelui celui Viu al lui Dumnezeu. Sunt povești-oameni sau oameni de nepovestit, ancorați în ținta Împărăției lui Dumnezeu.
