Sfântul Anastasie Sinaitul, autorul cărții ce vreau să v-o prezint, a trăit între anii 630-700 d. Hr. Anul cel mai probabil al scrierii volumului Povestiri Duhovnicești (Ed. Doxologia; Iași, 2016, 162, coll. Viața în Hristos/ Pagini de Filocalie) este 690. Au trecut așadar ceva ani. Traducerea Laurei Enache și studiul introductiv al Părintelui Dragoș Bahrim – Povestirile Sfântului Anastasie Sinaitul sau zbuciumul unei lumi în căutarea Împărăției lui Dumnezeu, pp. 9-49 – aduc un plus de bucurie lecturii remarcabilelor „amintiri duhovnicești” ale Sfântului Anastasie.
Dar oricât de multe analize și concluzii și note de subsol ne-ar încânta nimic nu se aseamănă frumuseții textului sfințit de râvna și dragostea autorului dar și de Harul lui Dumnezeu, care-i vădește lui Anastasie chipuri și icoane de oameni, trăiri și amintiri remarcabile ale nevoitorilor din pustia apropiată locului de la Sinai unde Moise a primit Tablele Legii, unde Rugul aprins a dăruit în veac sens vederii luminii celei necreate și descoperirii Numelui celui Viu al lui Dumnezeu. Sunt povești-oameni sau oameni de nepovestit, ancorați în ținta Împărăției lui Dumnezeu.
Iată cum își argumentează Sfântul Anastasie Sinaitul scrierea acestor memorii de memorie: „Râvnind bunele triluri ale celor mai plăcute rândunele și privind la cele mai iubitoare de curăție dintre turturelele iubitoare de pui, lepădând lenea, m-am pornit pe această cale (a povestirilor foarte folositoare de suflet, n. NC) cu toată râvna și cu dorirea celui ce adună mierea din stupi. Căci m-a trezit rândunica ce își ciripea utrenia puișorilor ei, m-a sculat și turtureaua care zbura împrejurul cuibului cu glasuri melodioase care farmecă auzul odraslelor lor. M-a stârnit dorul pentru Biserică și dragostea Bunului Păstor, Care cântă din fluier și din nai, ca să facă turmei pășunea mai plăcută la păscut. Căci nu numai cu pâine va trăi omul, așa cum zice cereasca Pâine care S-a făcut om, ci cu tot cuvântul și cu toată istorisirea cea bună, grăită prin gura lui Dumnezeu (Deuteronom, 8.3 și Matei 4.4). căci acolo unde foametea turmei este de a auzi Cuvântul Domnului, acolo cu adevărat oile s-au oprit din pășunat. Căci istorisirile cele bune strălucesc Biserica lui Dumnezeu, ne întăresc în cunoașterea lui Dumnezeu, înalță sufletele la Dumnezeu, ne întorc din înșelare, îi trezesc pe trândavi, sprijină pe cei învăluiți, îi încredințează pe cei smintiți, îi înmoaie pe cei împietriți cu inima, îi luminează pe cei simpli (II Timotei 3.16). Și mărturisește aceasta orice scriere de Dumnezeu inspirată care este de folos. Între acestea sunt și povestirile de față, a căror auzire cu adevărat este viață veșnică în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin” (op.cit. pp. 85-86).
Vă invit să vă deschideți sufletul întru bucuria unei lecturi remarcabile!
sursa: tribuna.ro
![]()
43 RON
