Eşti aici

Sfantul Nectarie
 

Drumul mântuirii sufletești - recenzie Sfântul Nectarie „Despre îngrijirea sufletului”

Cartea Sfântului Nectarie, Despre îngrijirea sufletului, este una duhovnicească, având ca scop „îngrijirea sufletului raţional şi nemuritor” (Celor ce se roagă). A fost tipărită în 1894. Sufletul a preocupat, de-a lungul timpului, atât pe filosofi, cât şi pe teologi. Sfinţii Părinţi au preluat unele idei de la Platon şi Aristotel. Sufletul se manifestă prin, spune Calist Catafygiotul, trei atribute: minte, raţiune şi duh. Ele sunt exercitate prin apropierea de Dumnezeu. Mintea se coboară în inimă, care este centrul sufletului, prin transformarea cunoaşterii în iubire.

Micul Anastasie Kefalas își părăsește locurile natale și pleacă să muncească în capitala țării.

Dar lucrurile nu aveau să stea așa cum își propusese.

Încercările îl vor aduce în curând în cel mai critic moment din viața lui...

Până când, într-o zi, primește o vizită neașteptată în podul în care locuiește!

 

O adevărată aventură, un fragment din viața lui Anastasie Kefalas, cu mulți ani înainte de a deveni marele Sfânt Nectarie!

Ce se întâmplă dacă ne împărtășim cu vrednicie?

Cât de fericit trebuie să fie socotit cel ce se împărtășește cu vrednicie de Sfintele Taine! Acesta vine de la sfântul altar înnoit pe de-a-ntregul, fiindcă focul dumnezeirii, cel ce s-a unit cu sufletul omului prin dumnezeiasca împărtășire, a ars păcatele acestui suflet care s-a umplut de dumnezeiescul har. Gândurile le-a sfințit, puterile sufletului le-a întărit, mintea a luminat-o și inima a pironit-o cu frica lui Dumnezeu și la sfârșit a arătat-o cort numai al Duhului Sfânt.