casa

 

Cer, câmpie, zare, drum, toate erau alb-cenuşii, zi şi noapte. Şi zăpada care cădea, cădea. Părea că o fiinţă enormă, cât hăul, destrămată în miriade de albioare albe, de puf, a cuprins întreg văzduhul, copleşind sub pufoasa-i greutate, vietăţi şi lucruri. Oamenii ieşeau la răstimpuri din case, se priveau cu ochi miraţi şi se întrebau: „Tot mai ninge?!”. {i, pe urmă, intrau din nou în casele îngheţate. Viaţa clipea greu în toată fiinţa satului. Când se lăsa noaptea, un oftat...