Eşti aici

indoiala
 

Îndoiala

De la îndoială pornește căderea credinței. Îndoiala înmoaie și inima cea mai puternică, mută și piatra de temelie a oricărei cetăți. Creștinul care se îndoiește numai o clipă de credința sa se prăbușește în hăul păcatului.

Volumul cuprinde ultima serie de cuvântări ținute de Mitropolitul Antonie în Londra, între 2001-2002. Aceste cuvântări pot fi văzute ca testamentul său duhovnicesc. În ele, el dă mărturie, prin propria experiență, despre cât de important este ca omul să stea cu credință și sinceritate în fața lui Dumnezeu, fără să ne ascundem în spatele percepției limitate pe care noi o avem față de El, față de lume și față de noi înșine.