Eşti aici

pelerinaj
 

După câțiva ani am ajuns, de această dată împreună cu Sorin Grigoruță, la sfârșitul „călătoriei”1 îndreptate către editarea unui nou manuscris: Călătoria la Dătătoriul de Viiață Mormânt al Domnului Dumnezeu și Mântuitoriului nostru Iisus Hristos și la celelalte Sfinte Locuri și Istorie pentru Sfânta Cetate Ierusalim, care îl are drept autor pe harnicul cronicar și copist din mănăstirile Neamț și Secu, ieromonahul (arhimandritul) Andronic (Popovici, Badenschi).

Crucea Pelerinului!

Oamenii își aduceau an de an crucea prin frig și ploaie, printre oameni care cred și unii care sunt doar superstițioși, printre lacrimi și zâmbete, pentru ca la final să li se răstignească necazurile și problemele la Racla cea frumos argintată.

Poetul și profesorul de literatură Scott Cairns (Universitatea din Missouri, editor la American Literary Review) a intrat în criza vârstei de mijloc – o experiență destul de comună printre bărbații ce se apropie de vârsta de cincizeci de ani. Încercarea sa nu a fost o tentativă disperată de a recaptura tinerețea. În schimb, Scott Cairns și-a dat seama că viața sa duhovnicească avansa cu viteza unui melc și că timpul se scurgea. Criza vârstei de mijloc pentru acest baptist,...

Prezenta ediţie  a „Pelerinajului egumenului Daniil în Ţara Sfântă” conţine prima traducere în limba română a unuia dintre cele mai importante texte ale creştinismului răsăritean, dar şi ale istoriei Evului Mediu târziu. „Pelerinajul egumenului Daniil” este totodată cea mai veche descriere rusească a pelerinajului în Țara Sfântă, traducerea în limba rusă contemporană având la bază originalul scris în limba rusă veche din secolul al XV-lea. Textul seamănă cu un jurnal de...

Scopul acestui volum este de a fi un apostol al puterii lui Dumnezeu revărsate în lume prin minunile Sfintei Cuvioase Parascheva. În primul rând, prin citirea acestor mărturii, creștinii vor putea conștientiza, după modelul Sfintei Cuvioase Parascheva, necesitatea sfințeniei ca mod de trăire într-o lume care a pierdut reperele moralei și spiritualității creștine autentice. 

E minunat să fii pelerin în Iași, în orașul Sfintei Cuvioase Parascheva, în orașul celor 7 coline, în capitala Moldovei. Aici vei găsi un număr impresionant de cetăți duhovnicești vechi de sute de ani care veghează cu mare atenție asupra sufletelor însetate de virtute. 

 

Volumul este un album color dedicat mănăstirilor și schiturilor din Arhiepiscopia Iașilor, care surprinde în imagini și cuvinte frumuseațea acestor locuri desprinse din Cer.

Moldova, prin mănăstirile sale, invită pe cel ostenit și împovărat, pe cel zdrobit și deznădăjduit – și care dintre pământeni nu este, adesea, așa? – să se odihnească pe o prispă de Cer.

Cerul Moldovei, așezat cuminte și răbdător în rugă ciunile călugărilor și în armonia zidurilor...

Cum ajungem noi prin rugăciune către cer? Rugându-ne şi curăţindu-ne astfel sufletul, făcând din sufletul nostru locaş al lui Dumnezeu, devenind şi noi purtători de Dumnezeu, devenind şi noi purtători de Hristos. În măsura în care îi slujeşti lui Dumnezeu, Îl cunoşti pe Dumnezeu, devii teognost şi, dacă eşti teognost, te uimeşti de Dumnezeu, cum spune Sfântul Isaac Sirul: „Încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cineva care nu se uimeşte de Dumnezeu”.