Eşti aici

beletristica
 

După ce Biserica, timp de peste trei veacuri, fusese supusă la cele mai crâncene persecuții din partea păgânilor, după ce fusese atacată cu furie de vrăjmașii ei păgâni și evrei cu armele intelectuale, după ce, în sfârșit, timp de alte trei veacuri și jumătate ea se dezvoltase și progresase în chip uimitor prin râvna și munca fără preget a slujitorilor ei, închizând gurile ereticilor, iată că a apărut pe la începutul secolului al VIII-lea un nor negru care a întunecat cerul luminos al acestei biserici timp de peste un veac.

Avem un Dumnezeu în cer Adevărat, Simţitor, Nemincinos şi Viu, Aceluia ne închinăm este mărturisirea Sfinţilor Mari Mucenici Serghie şi Vah, mărturisire ce avea să le aducă martiriul, în anii 303305, ca cea mai dură confirmare a adevărului mântuirii. Au fost latini de neam şi dregători de cinste în armata împăratului Maximilian. Lau refuzat pe acesta, nevrând săl însoţească în capiştea idolilor, pentru a le aduce, împreună, închinare. Nu sau dedublat, nu au acceptat o astfel de mişcare... ecumenică. Şi au fost nişte învingători, asemenea tuturor martirilor...

Am reunit în paginile acestei cărţi cele mai multe dintre scrierile mele despre biserică, credinţă, credincioşi, preoţi şi mireni. Unele s-au difuzat la Radio Iaşi vreme de mai bine de trei luştri, până prin 2007, când nu mi s-a mai îngăduit vorbirea de la microfonul acestui post de radio, pe care l-am slujit timp de mai bine de 40 de ani. Însemnările, cele dintâi, datează încă din primele luni ale anului 1990. Erau intitulate „Miniaturi” şi luau drumul eterului duminica după amiază.

... zilele petrecute la Iaşi de Ştefan Bănulescu au fost unele laborioase şi fructuoase, în acelaşi timp. Ne-am ales cu documente preţioase pentru exeget şi cititor privitoare la opera şi viaţa lui  Ştefan Bănulescu. A doua zi după şederea la Iaşi am început filmările  pentru un documentar consacrat scriitorului(…) După ce am încheiat filmările, într-o seară am  stat de vorbă, cu un magnetofon UHER în faţă, împrumutat de la Radio Iaşi, preţ de peste o oră, în vreme ce ceilalţi ai casei trecuseră la somn.