Eşti aici

eseu
 

Alexie, omul lui Dumnezeu

Orice creștin, prin afinitățile sale elective, „are evlavie” mai mare la anumiți sfinți. Mărturisesc că unul dintre sfinții care mi-au trezit o simpatie specială a fost Sfântul Alexie, singurul pe care preaînțeleapta noastră Biserică, conformându-se vestirii divine, l-a gratulat cu supranumele de „omul lui Dumnezeu”. Mi-aduc aminte cum Ioan Alexandru ne spunea că de Sfântul Alexie toate gâzele ies din pământ. Câțiva ani la rând s-a întâmplat să traversez câmpul în această zi și priveam cu o curiozitate copilărească spre a surprinde această ieșire de obște.

Lumea şi păcatele ei capitale

Păcatul este definit drept încălcarea cu deplină știință și cu voie liberă, prin gînd, cuvînt sau faptă, a legilor morale sau neîmplinirea unei legi morale. În cărțile sfinte sînt identificate șapte păcate capitale: lăcomia, desfrînarea, avariția, mînia, invidia, lenea și trufia.[...]

Un dar al lacrimilor

Catharsisul e cel care prin lacrimi ne purifică, ne curăţă sufletul întru sublimul şi frumosul care prin poem ne despart de patimi, de nivela acaparatoare a contingentului.[...]

Petre Ţuţea între filosofie şi teologie

Pe gânditorul creştin, care este Petre Ţuţea, îl interesează doar sub aspect mistic omul real şi faptele sale şi acesta numai atunci când „păstrează chipul lui Dumnezeu”. Omul bioistoric este „întristător”, creştinismul, în concepţia gânditorului, este singura „religie a libertăţii”.

Dacă dorim să avem o explicaţie de unde vin căutarea, rătăcirea, neliniştea întrebărilor, Ţuţea ne arată ca sursă iniţială „păcatul originar”, păcatul biblic, iar toate suferinţele noastre, după venirea Mântuitorului, nu sunt decât „rest de păcat originar”.