eseu

 

Păcatul este definit drept încălcarea cu deplină știință și cu voie liberă, prin gînd, cuvînt sau faptă, a legilor morale sau neîmplinirea unei legi morale. În cărțile sfinte sînt identificate șapte păcate capitale: lăcomia, desfrînarea, avariția, mînia, invidia, lenea și trufia.[...]

Catharsisul e cel care prin lacrimi ne purifică, ne curăţă sufletul întru sublimul şi frumosul care prin poem ne despart de patimi, de nivela acaparatoare a contingentului.[...]

Pe gânditorul creştin, care este Petre Ţuţea, îl interesează doar sub aspect mistic omul real şi faptele sale şi acesta numai atunci când „păstrează chipul lui Dumnezeu”. Omul bioistoric este „întristător”, creştinismul, în concepţia gânditorului, este singura „religie a libertăţii”.

Dacă dorim să avem o explicaţie de unde vin căutarea, rătăcirea, neliniştea întrebărilor, Ţuţea ne arată ca sursă iniţială „păcatul originar”, păcatul biblic, iar toate suferinţele noastre, după venirea Mântuitorului, nu sunt decât „rest de păcat originar”.