iconoclasm

 

După ce Biserica, timp de peste trei veacuri, fusese supusă la cele mai crâncene persecuții din partea păgânilor, după ce fusese atacată cu furie de vrăjmașii ei păgâni și evrei cu armele intelectuale, după ce, în sfârșit, timp de alte trei veacuri și jumătate ea se dezvoltase și progresase în chip uimitor prin râvna și munca fără preget a slujitorilor ei, închizând gurile ereticilor, iată că a apărut pe la începutul secolului al VIII-lea un nor negru care a întunecat cerul luminos al acestei biserici timp de peste un veac.

Încă de la întemeierea Centrului de Istorie al iconografiei şi al artelor liturgice în cadrul Institutului de Teologie ortodoxă „Saint Serge” din Paris, al cărui director am fost începând cu anul 1986, cercetarea noastră a fost orientată în două direcţii: pe de-o parte, studiile axate în mod specific pe iconografie, aşa cum a fost ea definită de faimoasa şcoală iconografică rusească ai căror reprezentanţi cei mai cunoscuţi sunt F. Bouslaeff, N. Kondakoff şi D. Aïnaloff, alături de A.

Metodie I – monah, om de cultură, mărturisitor al credinţei şi patriarh al Constantinopolului (843‐847) – este o figură învăluită în norii timpului şi în mireasmă de tămâie. Mulţi poate că îi cunosc numele, dar puţini înţeleg contribuţia importantă pe care a adus‐o în lumpta împotriva iconoclasmului.